Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Finlanda devine membrul nr. 31 al NATO după votul favorabil din partea Turciei şi Ungariei

31 Mart. 2023, 07:16
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
31 Mart. 2023, 07:16 // În Lume //  Redacția Realitatea

Parlamentul turc a aprobat aderarea Finlandei la NATO. Turcia a fost ultima ţară membră care a ratificat protocolul de admitere a ţării în alianţă.

Turcia a aprobat solicitarea Finlandei de a adera la NATO după câteva luni de dispute. Parlamentul turc a votat în unanimitate în favoarea aderării Finlandei joi, depăşind ultimul ei obstacol din procesul de aderare, potrivit CNN, la patru zile după parlamentul Ungariei. Finlanda şi Suedia s-au angajat timp de decenii să nu adere la NATO pentru a evita să provoace Kremlinul.

Totuşi, acest lucru s-a schimbat când dictatorul rus Vladimir Putin a ordonat trupelor sale să invadeze Ucraina şi a forţat cele două ţări scandinave să-şi reevalueze statutul neutru. O majoritate covârşitoare a membrilor NATO au răspuns pozitiv la cererile lor, aprobându-le în câteva săptămâni. Dar Turcia şi Ungaria au blocat sau au prelungit procesul de aderare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Erdogan a acuzat Finlanda şi Suedia că găzduiesc „organizaţii teroriste” kurde, în timp ce premierul ungar Viktor Orban a susţinut că răspândesc „minciuni” cu privire la situaţia statului de drept al ţării sale.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 20:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 20:31 // Slider //  Ana Panaguța

Alegătorii din Găgăuzia care și-au schimbat domiciliul sau reședința temporară în cadrul aceleiași circumscripții electorale uninominale cu mai puțin de trei luni înainte de alegerile din 15 noiembrie vor putea vota la secția de votare corespunzătoare noii adrese. O decizie în acest sens a fost aprobată de Comisia Electorală Centrală, transmite IPN.

Potrivit CEC, noua prevedere se aplică atât la alegerea deputaților în Adunarea Populară, cât și la scrutinul pentru funcția de bașcan al Găgăuziei.

Totodată, Comisia a stabilit modul de introducere a rezultatelor numărării voturilor în sistemul informațional „Alegeri”. Datele din procesele-verbale vor fi introduse de președintele biroului electoral al secției de votare, după verificarea corectitudinii acestora și semnarea documentelor de către toți membrii biroului.

De asemenea, buletinele de vot completate greșit vor fi anulate prin perforare de către biroul electoral, în prezența alegătorului, cu aplicarea mențiunii „Completat greșit de alegător”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!