Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

Economia Republicii Moldova va crește în 2024. Estimările FMI

12 Apr. 2023, 10:31
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
12 Apr. 2023, 10:31 // Economie //  Realitatea.md

Economia Republicii Moldova a va crește cu 2% și cu 4,3% în anul 2024, arată publicația FMI World Economic Outlook. În anul 2028, experții Fondului prevăd creșterea PIB-ului Republicii Moldova cu 5,1%.

Inflația medie anuală în Republica Moldova în 2023 va fi de 13,8%, în 2024 – 5%, iar în 2028 – 5%. În același timp, inflația la sfârșitul anului 2023 este prognozată la 8%, iar la sfârșitul anului 2024 – 5%. Se presupune că deficitul de cont curent al Republicii Moldova în 2023 va fi de 12,8% din PIB, în 2024 – 11,6%, iar în 2028 este de așteptat să scadă la 8,3% din PIB. De remarcat că, în analiza din octombrie a FMI, Fondul a prognozat creșterea PIB-ului Republicii Moldova în 2023 cu 2,3%.

PIB-ul Republicii Moldova s-a contractat cu 5,9% în anul 2022 și a însumat 272,6 miliarde de lei.

FMI, în urma finalizării ultimei misiuni în țara noastră la jumătatea lunii martie a acestui an, susține că economia Republicii Moldova a scăzut brusc în 2022 urmare a impactului războiului din Ucraina.

Experții FMI spuneau că în 2023 se așteaptă o redresare economică moderată, susținută de o redresare a cererii interne și de perspective îmbunătățite de creștere a partenerilor comerciali ai Republicii Moldova. Anterior, Banca Mondială a îmbunătățit prognoza privind creșterea PIB-ului Republicii Moldova în 2023 cu 0,2 p.p. – de la 1,6% la 1,8%, dar a menținut prognoza de creștere economică în 2024 la 4,2%. Totodată, BERD a prognozat anterior pentru 2023 o scădere a PIB-ului Republicii Moldova cu 1,3%, iar pentru 2024 – o creștere de 3,5%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 10:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
18 Aug. 2026, 10:01 // Slider //  Vlada Ciorici

O companie cu activitate de bază în construcție din Chișinău ar fi ascuns de Fisc încasări de circa 3 milioane de lei. Schema a fost deconspirată de ofițerii Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat, sub conducerea PCCOCS.

Potrivit anchetatorilor, pe parcursul anului 2025, compania ar fi încasat bani de la persoane fizice și juridice, însă veniturile nu ar fi fost reflectate în contabilitate. Mai mult, în declarațiile fiscale ar fi fost prezentate informații denaturate cu privire la veniturile reale ale firmei.

În cadrul dosarului, oamenii legii au efectuat patru percheziții la sediile companiei, precum și la domiciliile și în mijloacele de transport ale factorilor de decizie.

Descinderile au scos la iveală mai multe probe. Anchetatorii au ridicat bani în lei și valută străină, telefoane mobile, calculatoare, documente contabile, înscrisuri de ciornă, borderouri și devize de cheltuieli.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Investigația continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate.