Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

Moldova ar putea scăpa de armele sovietice în 10 ani. Cât costă proiectul de modernizare

18 Apr. 2023, 21:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Apr. 2023, 21:00 // Actualitate //  Realitatea.md

Procesul de modernizare al sectorului de apărare poate dura încă cel puțin 7 ani, până în 2030, și necesită alocări anuale de circa 250 de milioane de euro, a spus secretarul de stat al Ministerului Apărării, Valeriu Mija, într-o discuție cu Europa Liberă.

Adoptat în 2020, proiectul „Armata 2030” presupune că în 10 ani, alocând anual cel puțin 5 miliarde de lei (250 de milioane euro), Republica Moldova ar trebui să scape de armamentele sovietice învechite și să aibă o Armată Națională modernizată, conform standardelor internaționale.

Nu este clar însă, dacă autoritățile vor putea să obțină rezultatele dorite.

„Chiar dacă există o înțelegere politică și o conștientizare a faptului că sectorul de apărare ar trebui să fie o prioritate”, spune Valeriu Mija.

Nefiind incluse în planul de modernizare a Armatei Naționale, sistemele de apărare antiaeriană sunt acum o prioritate pentru Ministerul Apărării, mai spune secretarul de stat: „Avem o cooperare bilaterală și internațională. Vrem să aflăm unde pot fi obținute aceste sisteme și prin ce modalitate”.

Potrivit lui, Uniunea Europeană ajută R. Moldova în elaborarea unui studiu de fezabilitate și ar putea veni cu anumite recomandări în procurarea acestor sisteme. „Acum se duc discuții tehnice între experții UE și cei din Ministerul Apărării pentru a fi identificată o soluție fezabilă”, susține Mija.

În curând, Uniunea Europeană ar putea aloca țării noastre, prin programul European Peace Facility, 40 de milioane de euro pentru consolidarea capacităților Forțelor Armate. Moldova ar urma să primească mai multe echipamente neletale, inclusiv un radar mobil de supraveghere cu rază lungă de acțiune la sol.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 18:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
18 Aug. 2026, 18:42 // Slider //  Realitatea.md

Urmărește o noua ediție a emisiunii #LIFESTYLE cu Xenia Bugneac. În platoul REALITATEA TV s-a discutat despre evoluția pieței imobiliare și despre criteriile care contează atunci când alegem o proprietate.

Invitata emisiunii a fost Aurelia Buzgan, consultant imobiliar, specialist în domeniul tranzacțiilor și al proprietăților rezidențiale. Prin activitatea sa, este implicată direct în procesul de identificare, evaluare și selectare a proprietăților potrivite pentru diferite profiluri de clienți.

Cum arată piața imobiliară în 2026 și care sunt principalele tendințe la moment?

„În pofida perioadei prin care trecem, totuși, piață este destul de activa. Ea s-a schimbat, a devenit mai matură, comparativ cu acum câțiva ani. La moment, clienții analizează suma investiției, compara dezvoltatorii, calitatea construcției, ofertele, condițiile oferite de dezvoltatori, ca pana la urma, sa luam o decizie împreună. A-și spune, ca este o piață sănătoasă, care are de câștigat”, a declarat experta in imobiliare.

Ce tipuri de proprietăți sunt cele mai solicitate în această perioadă?

Cele mai căutate sunt apartamentele cu o camera și cu două, deoarece sunt la un preț mai accesibil, iar în ultima perioadă cererea este destul de mare la proiectele în etapa de construcție, așa cum clientul înțelege că procură direct de la dezvoltatorul imobiliar fără intermediar precum băncile sau companiile de microfinanțare, prețul este fixat și ratele fixate, nu flotante, nu-i niciun comision ascuns. Iar aceasta transparență îi face pe oameni să ia o decizie la ziua de astăzi.

2026 este un an favorabil pentru investiții?

„Nu știu daca exista acel moment favorabil pentru a investi, contează foarte mult cât de prezent ești tu pe piață în momentul când ești pregătit pentru a lua o decizie, pentru ca totuși amânarea deciziei în timp costa. Respectiv, proprietățile bine poziționate în timp se scumpesc și dacă tu astăzi ești pregătit, atunci ia decizia”, a menționat Aurelia Buzgan.

Atunci când vorbim despre o achiziție imobiliară, indiferent dacă este vorba despre locuire sau investiție, decizia trebuie analizată din mai multe perspective.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Vezi emisiunea integrala #LIFESTYLE și afla care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac cumpărătorii, cât de importantă este analiza documentelor și a istoricului proprietății, dar și care este recomandarea agentului imobiliar pentru o persoană care se pregătește să cumpere prima sa proprietate.

Urmărește #LIFESTYLE cu Xenia Bugneac, pe platformele Realitatea Media Group.

Pentru mai multe informații despre proprietatea prezentată în această ediție sau despre serviciile Aureliei Buzgan, accesează pagina de Instagram a consultantului imobiliar.