Ministra Justiției, Veronica Mihailov – Moraru, spune că anterior nu au existat motive pentru a pune la îndoială imparțialitatea judecătorului Nicolae Roșca, proaspăt numit președinte al Curții Constituționale. În timpul emisiunii „Rezoomat” de la RLive TV, ministra Justiției s-a arătat convinsă că CCM va activa, în continuare, conform legii!
Ministra Justiției spune că a auzit din presă despre schimbarea președintelui Curții Constituționale și și-a exprimat convingerea că Înalta Curte va activa conform legii.
„Am auzit din presă această noutate. Sunt sigură că toți membrii Curții Constituționale vor activa cum au activat și până acum, potrivit legii”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru.
Șefa de la Justiție spune că Nicolae Roșca și-a exercitat cu obiectivitate atribuțiile în cadrul CCM, chiar dacă anterior a fost avocatul președintei Maia Sandu.
„N-au fost temeiuri pentru a pune la dubii imparțialitatea sa până acum”, a spus ministra Justiției.
Noul președinte al Curții Constituționale, Nicolae Roșca, a fost avocatul Maiei Sandu în perioada 2017-2019.

