Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

Casa Albă îl enervează pe Putin de 9 mai? Va anunța un nou pachet de ajutor pentru Ucraina

09 Mai 2023, 10:35
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
09 Mai 2023, 10:35 // În Lume //  Victoria Laur

Un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 1,2 miliarde de dolari, urmează să fie transmis de SUA Ucrainei. Acesta este destinat consolidării apărării aeriene.

Așadar, se va finanța achiziționarea sistemelor de apărare aeriană, artilerie și muniție pentru nevoile forțelor armate ale Ucrainei, informează RBC, cu referire la AP. Suportul urmează să fie anunțat marți, potrivit surselor Agenției internaționale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Luând în considerare acest ajutor, suma totală pe care Statele Unite au alocat-o Ucrainei pentru asistență militară este de aproape 37 de miliarde de dolari. De la începutul războiului, Casa Albă a aprobat în total de 37 de pachete de sprijin.

Cel mai suport în valoare de 300 de milioane de dolari, a fost anunțat la începutul lunii mai de Anthony Blinken. El a inclus muniție pentru sisteme de rachete HIMARS, arme de calibru mic și muniții, obuze, camioane și remorci pentru transportul echipamentelor grele.

Realitatea Live

23 Aug. 2026, 19:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Aug. 2026, 19:31 // Slider //  Ana Panaguța

Incendiile devastatoare care au pârjolit Europa în această vară au scos la iveală o nouă amenințare, potențial mortală: muniție neexplodată rămasă din Primul și Al Doilea Război Mondial, transmite antena3.ro.

În ultimele luni, incendiile au mistuit suprafețe uriașe din vestul Europei, în timp ce continentul s-a confruntat cu temperaturi caniculare și secetă, iar pompierii au avut de înfruntat și pericolul proiectilelor care explodează.
Astfel de explozii au fost raportate în Franța, Germania, Belgia și Olanda.

„Schimbările climatice fac acum munca de a scoate la suprafață și de a reactiva ceea ce înainte era stabil”, a declarat Sarah Njeri, specialistă în studii despre pace și conflicte la School of Oriental and African Studies din Londra.

Un incendiu izbucnit în apropierea orașului Bordeaux, din sud-vestul Franței, a scos la iveală un depozit despre care se crede că ar conține muniție din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. În provincia Liège, din estul Belgiei, guvernatorul local Hervé Jamar a declarat că serviciile de urgență își adaptează intervențiile pentru a ține cont de muniția îngropată în zona afectată de incendiu și că „au fost auzite câteva detonări sporadice” în ultimele zile.

Liège a fost afectată de un incendiu deosebit de puternic în zona High Fens, care se întinde peste graniță, în Germania.

Bătălia din Ardeni, una dintre cele mai sângeroase confruntări ale celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a desfășurat în această regiune și în împrejurimile ei. La 16 decembrie 1944, forțele germane au lansat o ofensivă majoră împotriva trupelor aliate, obținând inițial succes, deoarece i-au surprins pe militarii americani. Însă ofensiva și-a pierdut avântul până la sfârșitul lunii, pe măsură ce întăririle aliate au sosit, iar resursele Germaniei s-au epuizat.

Seceta din Europa scoate la iveală și vehicule militare și arme din acea perioadă, pe măsură ce râurile secate dezvăluie nave de război germane, o motocicletă Wehrmacht și o bombă.

Christina Greene, cercetătoare la Universitatea din Arizona, a spus că „moștenirea războiului continuă să iasă la suprafață” din cauza schimbărilor climatice.

„Retrăim moștenirea războiului și a conflictelor într-un mod cu care, în anumite locuri, nu a mai trebuit să ne confruntăm de mult timp”, a declarat Greene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!