Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Un nou-vechi președinte interimar, la CSM. A fost vizat și într-un dosar al ANI privind incompatibilitatea funcției

15 Iun. 2021, 09:49
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
15 Iun. 2021, 09:49 // Actualitate //  Realitatea.md

Membrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Dorel Musteață, este noul președinte interimar al CSM. Decizia a fost anunțată astăzi, în cadrul ședinței CSM, care rezultat a hotărârii Curții Constituționale de săptămâna trecută, prin care a declarat neconstituțională legea privind numirea a patru membri ai Consiliului în funcție.

Dorel Musteață a mai asigurat interimatul funcției de președinte al CSM în anul 2020.

Acesta a ajuns și în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI) și risca să rămână fără mandatul de membru al CSM și să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, după ce ANI a stabilit că Musteață s-a aflat în două funcții, contrar legii.

Potrivit materialelor probatorii acumulate la dosar de către inspectorul de integritate, din februarie 2019 până în iulie 2020, în timpul exercitării calității de membru al CSM, Dorel Musteață a admis stare de incompatibilitate de funcție, deținând în același timp și calitatea de membru al Consiliului Institutului Național al Justiției (INJ).

Amintim că, la 10 iunie curent, Curtea Constituțională a declarat drept neconstituțională prevederile prin care profesorii de drept titulari Elena Belei, Carolina Ciugureanu-Mihăiluță, Valentina Coptileț și Ion Crețu au fost numiți membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, care rezultat al sesizării Înaltei Curți de către deputații PAS, Sergiu Litvinenco și Veronica Roșca.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 12:27 // Slider //  Victoria Laur

Marco Rubio ia în considerare demisia, după înfrângerea republicanilor la alegeri. Conform Bloomberg, cu referire la surse, discuții de acest gen au avut avut loc cu oficiali de la Casa Albă.

Rubio ar fi anunțat despre decizia sa, dar i s-ar fi cerut să rămână. Decizia finală nu a fost luată încă, potrivit unor interlocutori familiarizați cu situația..

Pe de altă parte, Rubio a spus într-un interviu acordat The New York Times că a planificat întotdeauna să servească administrația Trump până la sfârșitul mandatului și nu înțelege de unde ar proveni zvonurile. Casa Albă, la fel, a infirmat aceste informații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimul deceniu, Rubio a evoluat de la rivalul lui Trump la unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi. Demisia anticipată l-ar putea ajuta să se distanțeze de războiul din Iran și să se pregătească de eventuala participare la alegerile prezidențiale, scrie Meduza. Oficialul ar putea prefera să nu concureze cu Vance pentru nominalizarea din 2028, ci să se concentreze pe scrutinul din 2032.

Dacă Rubio demisionează înainte de ianuarie, Trump va putea nominaliza un înlocuitor înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului. Potrivit The Washington Sun, succesorul lui Rubio ca secretar de stat ar putea fi Sergio Gore, un ambasador american în India, născut în Uniunea Sovietică, care a vizitat Rusia înainte de a se alătura administrației Trump.