Un șofer ar fi intrat intenționat în gardul de protecție de la Casa Albă. Acesta conducea un camion închiriat și a lovit barierele de securitate instalate în piaţa Lafayette din Washington.
Pe rețelele de socializare a apărut o secvență video în este surprins camionul care s-a izbit de gard. Presa străină relatează că, potrivit martorilor, bărbatul de la volan ar fi lovit barierele de protecție de două ori.
Anchetatorii au găsit un steag cu simboluri nazistă în salonul vehiculului, conform Libertatea, cu referire la Reuters. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Nu se cunoaște dacă Joe Biden se afla în interiorul Casei Albe în momentul incidentului. Cu puțin timp înainte, el s-a întâlnit la sediul reședinței cu președintele Camerei Reprezentanților.
Hotelul din apropiere a fost evacuat la cererea serviciilor secrete, conform Washington Post, iar mai multe drumuri și alei pietonale au fost închise.



