Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

Asasinarea lui Vladimir Putin, „prioritatea absolută” a serviciilor secrete ucrainene

26 Mai 2023, 08:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
26 Mai 2023, 08:58 // În Lume //  Redacția Realitatea

Adjunctul directorului serviciului militar ucrainean de informaţii, generalul Vadim Skibiţki, a dezvăluit. într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt, că „prioritatea absolută” a serviciilor sale este asasinarea președintelui rus Vladimir Putin. Al doilea pe lista neagră a Kievului este șeful grupului militar Wagner, Evgheni Prigojin, a spus Skibiţki.

Asasinarea liderului de Kremlin este, în prezent, o prioritate absolută a spionajului militar ucrainean, a declarat Sibiţki cotidianului german.

”El este în capul listei noastre”, a dat asigurări şeful reţelei militare de spionaj.

Acesta a spus că Războiul rus din Ucraina se va încheia doar prin moartea comandantului suprem al armatei ruse, care ”coordonează” ofensiva rusă şi ”decide ceea ce se întâmplă” pe front. El a recunoscut, însă, că Putin este o ţintă dificilă, deoarece stă ”închis” mai tot timpul.

”Până la urmă, fiecare va trebui să dea socoteală pentru faptele sale. Putin îşi dă seama că ne apropiem tot mai mult de el, dar îi este totodată frică să nu fie ucis de-ai lui ”, a declarat Skibiţki.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre o consolidare a măsurilor de protecţie a lui Vladimir Putin, dă asigurări că Serviciul rus de securitate (FSB) ”îşi cunoaşte meseria şi ştie ce face”.

Peskov declară că interviul lui Sibiţki este o confirmare a faptului că Rusia a avut dreptate să lanseze ”operaţiunea militară specială” în Ucraina. în urmă cu 15 luni.

”Regimul terorist vorbeşte despre aspiraţiile sale teroriste. Operaţiunea militară specială este mai mult decât justificată, mai mult decât necesară şi trebuie să fie efectuată prin realizarea obiectivelor sale”, a declarat Peskov.

Prigojin e și el o țintă a Kievului

Însă Vladimir Putin nu este singurul vizat de Kiev. Skibiţki a anunțat că Evgheni Prigojin, şeful grupului paramilitar rus Wagner, este de asemenea o ţintă.

”Noi încercăm să-l ucidem”, recunoaşte el.

Vadim Skibiţki spune, însă, că prioritatea este asasinarea lui Putin.

”Prioritatea noastră este să-l eliminăm pe comandantul care le ordonă oamenilor săi să atace”, declară el.

În noaptea de 2 spre 3 mai, Kremlinul a fost vizat într-un atac cu dronă, prezentat de către autorităţile ruse drept o tentativă de asasinare a lui Vladimir Putin. Kievul a dezminţit în mod oficial orice responsabilitate în acest atac. Moscova a arătat cu degetul responsabilitatea Statelor Unite în acest atac cu dronă. Însă Washingtonul descurajează, de la începutul conflictului, orice atac ucraiean pe teritoriul rus.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

25 Aug. 2026, 16:13
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
25 Aug. 2026, 16:13 // Societate //  Daniela Baranovschi

Republica Moldova va putea face schimb de date polițienești cu autoritățile europene pentru identificarea mai rapidă a persoanelor și bunurilor căutate. Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege privind cooperarea polițienească internațională.

Noile reguli prevăd schimbul automatizat de informații precum profiluri ADN, amprente, imagini faciale și date despre automobile și alte mijloace de transport. Polițiștii vor putea verifica și informații despre persoane urmărite sau dispărute, precum și despre persoane suspectate de implicare în infracțiuni transfrontaliere.

Datele vor putea fi schimbate și în cazul unor infracțiuni teroriste sau al unor evenimente majore cu impact peste graniță. Proiectul prevede interoperabilitatea cu sisteme europene și internaționale, inclusiv Europol și INTERPOL.

Pentru schimbul de informații va fi creat un punct unic de contact în cadrul Inspectoratului General al Poliției. Guvernul va desemna și puncte naționale responsabile de diferite categorii de date.

Cooperarea va include și patrule sau operațiuni comune, precum și acordarea de sprijin în cazul dezastrelor, accidentelor grave sau reuniunilor de masă cu impact transfrontalier.

Proiectul stabilește și reguli pentru protejarea datelor cu caracter personal. Informațiile transmise și primite vor fi înregistrate, iar legalitatea prelucrării lor va fi supravegheată de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.

Proiectul urmează să fie examinat în lectura a doua.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!