Ministerul Apărării a venit cu precizări în legătură cu informațiile potrivit cărora militari moldoveni aflați în misiunea KFOR ar fi fost răniți în timpul ciocnirilor din nordul Kosovo.
Potrivit responsabililor, doi militari moldoveni s-au ales cu echimoze.
„În scopul stabilizării situației din nordul regiunii Kosovo, subunitățile contingentelor din misiunea KFOR, inclusiv cel al Armatei Naționale, au fost implicate în acțiuni de control al mulțimii. În urma confruntărilor respective, doi militari moldoveni s-au ales cu echimoze. Ambii sunt în afara oricărui pericol, la fel ca și toți pacificatorii din contingentul moldovenesc. Militarii moldoveni au revenit în locul de dislocare permanent și își continuă misiunile conform mandatului”, se arată în nota inforamativă.
Contingentul Armatei Naționale execută acțiuni specifice desfăşurate în conformitate cu Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate ONU.
„Misiunea trupelor KFOR este de a asigura securitatea tuturor comunităților în conformitate cu mandatul său stabilit de Rezoluția respectivă. Suntem în permanentă legătură cu militarii noştri din contingentul KFOR-18 din Kosovo. Ei îşi desfăşoară activitatea conform programului în aria de responsabilitate”, mai spune Ministerul Apărării.


