Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

VIDEO Catastrofa de la Nova Kahovka: Niprul a ajuns în zonele rezidențiale. În centrul orașului înoată lebede

06 Iun. 2023, 12:28
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
06 Iun. 2023, 12:28 // Actualitate //  Realitatea.md

La câteva ore după distrugerea parţială a barajului hidrocentralei Kahovka, apa râului Nipru a ajuns deja în zonele rezidențiale din orașul Nova Kahovka. Într-un videoclip publicat de Strana au fost surprinse două lebede, în timp ce înoată în fața Casei de cultură din orașul ucrainean, ocupat de trupele ruse.

„Din păcate, orașul a început să se inunde. În momentul de față, apa s-a apropiat deja de clădirile rezidențiale, poate și de bulevardul Dneprovsky și există probabilitatea ca subsolurile deja să fie inundate. Aceasta stradă se află cel mai aproape de Nipru. Majoritatea străzilor din oraș sunt paralele cu Nipru”, a declarat primarul legitim al orașului, Vladimir Kovalenko, pentru Strana.

Pe străzile din regiunea Herson au apărut mai multe viețuitoare acvatice, inclusiv castori. Anterior, Kovalenko a declarat că în Nova Kahovka a fost inundată grădină zoologică, un club de iahturi, mai multe terenuri de joacă și un parc cultural.

Din cauza distrugerii barajului din Nova Kahovka, circa 80 de localități riscă să fie inundate. 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Distrugerea barajului Kahovka pune în pericol mii de civili, dintre care mulți rămân fără adăpost și au mare nevoie de asistență umanitară. Civilii și infrastructura civilă nu sunt o țintă”, a declarat ONU.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a condamnat atacul și a învinuit Rusia pentru cele întâmplate.

„Sunt șocat de atacul fără precedent asupra barajului Nova Kahovka. Distrugerea infrastructurii civile este calificată fără echivoc drept o crimă de război și vom trage la răspundere Rusia și marionetele ei. Vom discuta acest subiect în iunie la Comisia Europeană și vom oferi asistență suplimentară zonelor inundate. Gândurile se îndreaptă către toate familiile din Ucraina afectate de acest dezastru”, a scris Michel pe Twitter.

Amintim că în dimineața zilei de 6 iunie a fost aruncat în aer barajul hidrocentralei de la Nova Kahovka. Partea ucraineană susține că în spatele atacului stă Federația Rusă.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 14:24
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 14:24 // Slider //  Valentina Buza

Volodimir Zelenski, efectuează astăzi, 31 octombrie 2026, o vizită de lucru la Istanbul, la invitația președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan. Președintele Ucrainei deja a ajuns la Istanbul.

Cei doi vor discuta despre consolidarea securității, dezvoltarea parteneriatului dintre cele două țări și perspectivele diplomatice. Un subiect aparte pe agenda discuțiilor îl reprezintă navigația în Marea Neagră, a precizat liderul ucrainean.

De asemenea, Zelenski are programată o întrevedere cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!