Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    -0.097%
  • USD
    17.8007
    0.4539%
  • RUB
    0.2133
    0.7032%
  • RON
    3.8098
    -0.0735%
  • UAH
    0.3965
    -0.0252%

Toate știrile

02 octombrie 2026

VIDEO Cum să ajuți refugiații ucraineni fără să dăunezi?

15 Iun. 2023, 14:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
15 Iun. 2023, 14:37 // Actualitate //  Realitatea.md

Situația refugiaților din Ucraina aflați pe teritoriul Moldovei a fost discutată în cadrul Clubului de presă, organizat de Institutul pentru Inițiative Strategice, în parteneriat cu Centru Analitic Independent „Expert-Grup’’ și Fundația Soros Moldova.

Conform datelor oferite de UNHCR, începând cu 24 Februarie 2022 și până în 16 mai 2023, circa 822,422 de refugiați ucraineni au trecut frontiera Republicii Moldova. Din aceștia, aproape 101,835 continuă să se afle pe teritoriul țării.

Pentru a adresa problema statutului nedefinit al refugiaților stabiliți în Moldova, Guvernul a adoptat, la 8 februarie 2023, o hotărâre prin care acordă protecție temporară refugiaților ucraineni.

Deși mecanismul de acordare a protecției temporare persoanelor strămutate din Ucraina a fost conceput pentru a facilita șederea acestora pe teritoriul Moldovei, modul în care acesta este pus în aplicare a trezit îngrijorări atât în rândul potențialilor beneficiari, cât și a societății civile.

Victoria Olari, expertă asociată, IPIS: „Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale din 10 mai 2023 prevede că din 15 mai 2023, termenul de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a persoanelor refugiate din Ucraina care nu au obținut o formă de protecție sau un alt drept de ședere va constitui 90 de zile în decursul unei perioade de 180 de zile. Decizia va afecta negativ majoritatea refugiaților care, din varii motive, încă nu au reușit să aplice pentru protecție temporară”.

Conform unui studiu efectuat de Congresul Național al Ucrainenilor, circa 78% din ucraineni aflați în țară au solicitat sau intenționează să solicite protecție temporară în Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Irene Basul, reprezentanta Congresului Național al ucrainenilor în Moldova: „Vedem o urgență de simplificarea procedurii de acordarea statutului de protecție temporară, cel puțin în ceea ce privește obținerea certificatului privind adresa de reședință. Statutul de protecție temporară ar trebui să ofere ucrainenilor posibilitatea să rămână aici, și nu să creeze obstacole suplimentare”.

Există loc de îmbunătățire și în alte domenii, cum ar fi educația sau sănătatea și oferirea locurilor de muncă.

Vitalie Sprînceană, redactor Platzforma: „Problemele cu care se confrunta refugiații sunt arhicunoscute și sunt tradiționale. Este vorba de hiperconcentrarea locurilor de munca în anumite zone, și anume Chișinău și în jurul Chișinăului. De foarte multe ori în proximitatea zonelor în care stau refugiații temporar, nu sunt locuri de muncă, de exemplu Dondușeni sau Râșcani”.

Războiul din Ucraina și criza refugiaților continuă să fie un test de rezistență, maturitate și solidaritate pentru Republica Moldova. Atât autoritățile statului, cât și cetățenii moldoveni au demonstrat voință de a ajuta țara vecină să treacă prin această perioadă complicată. Acest efort poate fi conjugat împreună cu partenerii și instituțiile internaționale, pentru a asigura un trai decent, sigur și demn ucrainenilor care caută refugiu în Moldova.

 

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 08:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
02 Oct. 2026, 08:45 // Societate //  Valentina Buza

În atenția locuitorilor, dar și oaspeților Capitalei! Primăria Municipiului Chișinău informează că în contextul organizării și desfășurării, în zilele de 3 și 4 octombrie, a sărbătorii „Ziua Națională a Vinului”, ediția a XXV-a, va fi sistată circulația transportului în perimetrul Marii Adunări Naționale.

Prin urmare, în perioada 2 octombrie, ora 17:00 – 5 octombrie, ora 05:00, va fi suspendat traficul pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. Alexandr Pușkin și str. Maria Cebotari, în perioada: 02.10. 2026, ora 17:00 – 05.10.2026, ora 05:00;

În perioada 2 octombrie, ora 22:00 – 5 octombrie, ora 03:00, pe str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, tronsonul cuprins între str. Columna și str. 31 August 1989.

În perioada de referință, circulația transportului public care traversează centrul orașului va fi redirecționată pe străzile adiacente, după cum urmează:

Troleibuze

  • traseul rutelor nr. 1, 5 și 8  se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseele stabilite, retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Ciuflea, bd. Constantin Negruzzi și în continuare pe traseele stabilite;
  • traseul rutei nr. 4  se modifică după cum urmează: tur –  de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe str. Vasile Lupu pe str. Constantin Stere, str. Mihail Kogălniceanu, str. Serghei Lazo, str. Alexei Mateevici, str. Aleksandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseele rutelor nr. 7, 12, 16, 25, 32 se scurtează până la str. Columna;
  • traseul rutei nr. 10 se modifică după cum urmează: tur – de pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni pe str. Columna, str. Vasile Alecsandri și în continuare pe traseul stabilit, retur – pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 22  se modifică după cum urmează: tur –  de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, bd. Dacia și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe bd. Dacia pe str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 29 se modifică după cum urmează: tur –  de pe str. Petricani pe str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir, Calea Ieșilor cu întoarcere la Parcul „Alunelul”, retur în direcția str. Mircești – de pe Calea Ieșilor pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Mihai Viteazul și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 30 se scurtează până la str. Aleksandr Pușkin, după cum urmează: retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Aleksandr Pușkin; tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Ciuflea, bd. Dacia;
  • traseul rutei nr. 34  se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseul stabilit retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Ciuflea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autobuze

  • traseul rutei nr. 5 se modifică după cum urmează: tur – pe traseul stabilit, retur – de pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni pe str. Columna, str. Vasile Alecsandri, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 9 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Aleksandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă;
  • itinerarul rutei nr. 11 se modifică după cum urmează: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 26 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Aleksandr Pușkin și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni pe str. Columna, str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 46 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Aleksandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.

Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul Circulației Rutiere.

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată