Curs valutar
  • EUR
    20.1263
    -0.1237%
  • USD
    17.7199
    -0.2122%
  • RUB
    0.2118
    0.4721%
  • RON
    3.8126
    -0.1259%
  • UAH
    0.3966
    0.2017%

Toate știrile

01 octombrie 2026

Papa Francisc, prima apariție publică după externarea din spital – FOTO, VIDEO

18 Iun. 2023, 15:29
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
18 Iun. 2023, 15:29 // Actualitate //  Elena Putregai

La prima sa apariţie publică pentru rugăciunea „Îngerul Domnului”, Papa Francisc a condamnat duminică, 18 iunie curent, „atacul brutal” asupra unei şcoli din Uganda, ţinta unui raid jihadist soldat cu cel puţin 41 de morţi, majoritatea elevi.

„Mă rog pentru tinerii elevi care sunt victimele atacului brutal asupra unei şcoli din vestul Ugandei”, o ţară cu majoritate creştină, le-a spus Papa pelerinilor aflaţi în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, în timpul rugăciunii de duminică. „Această luptă, acest război este peste tot. Să ne rugăm pentru pace”, a îndemnat el.

Papa Francisc a condus rugăciunea ”Îngerul Domnului”, prima după recenta operaţie de hernie abdominală suferită. Sfântul părinte a fost externat vineri din spital, după o internare de zece zile. Medicul chirurg care l-a operat de două ori pe Papa Francisc, profesorul Sergio Alfieri, a acordat un interviu Vatican Media.

”Nu sunt îngrijorat pentru sănătatea sa. Inima şi analizele sângelui i-ar face invidioşi pe mulţi oameni de 50 de ani”, a spus medicul Alfieri.

Masacrul a avut loc vineri seara la şcoala Lhubiriha din Mpondwe, în apropiere de graniţa cu Republica Democrată Congo. Oficiali ai armatei şi poliţiei ugandeze au dat vina pe membri ai Forţelor Democratice Aliate (ADF), o miliţie islamistă care a jurat credinţă grupării Stat Islamic.

Atacul asupra acestui liceu este cel mai sângeros din Uganda de la dublul atentat cu bombă de la Kampala din 2010, soldat cu 76 de morţi într-un raid revendicat de gruparea islamistă Shebab, cu sediul în Somalia.

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
01 Oct. 2026, 11:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
01 Oct. 2026, 11:40 // Slider //  Realitatea.md

Energocom a investit 361 de milioane de lei în valori mobiliare de stat în primul semestru al anului, însă conducerea companiei nu oferă detalii cu privire la durata plasamentelor și randamentul obținut, scrie BANI.MD.

Directorul Energocom, Eugen Buzatu, a declarat în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, că societatea desfășoară mai multe tipuri de activități, inclusiv furnizarea și tradingul de gaze naturale, activități pe piața liberă de energie electrică, dar și operațiuni care țin de instrumente financiare.

„Am făcut acest plasament temporar”, a declarat directorul Energocom, precizând că este vorba despre perioade scurte.

Întrebat ce înseamnă concret „perioade scurte” și pentru câte luni au fost cumpărate valorile mobiliare de stat, Buzatu a evitat să ofere detalii.

„Cu referire la aspectele respective, eu nu vă pot comunica lucrurile astea. Sunt chestii trezoreriale, interne”, a spus acesta.

Buzatu nu a dorit să comunice nici suma totală plasată, însă în cadrul emisiunii a fost invocată cifra de 361 de milioane de lei, aferentă primului semestru al anului.

Discuția a vizat inclusiv oportunitatea utilizării acestor bani pentru achiziția de gaze naturale într-o perioadă în care prețurile de pe piețele externe erau mai reduse.

Moderatorul emisiunii a ridicat problema dacă plasarea banilor în VMS a fost mai avantajoasă decât cumpărarea gazelor la un preț mai mic, în condițiile în care diferențele de cotație ar fi putut genera economii mai mari pentru consumatori.

Eugen Buzatu a reiterat însă că plasamentele în valori mobiliare de stat țin de managementul intern al trezoreriei companiei și nu a oferit informații privind dobânda, maturitatea sau eventualele investiții efectuate în semestrul al doilea.

La un moment dat, prezent în cadrul emisiunii, deputatul Vasile Costiuc a spus că în primul semestru al anului 2026 plasamentele în VMS s-au cifrat la 361 milioane de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!