Curs valutar
  • EUR
    19.9367
    -0.1741%
  • USD
    17.2224
    -0.0447%
  • RUB
    0.2026
    0.0494%
  • RON
    3.8020
    -0.2209%
  • UAH
    0.3845
    -0.1821%

Toate știrile

19 august 2026

Primele tranzacții a gazelor naturale de pe teritoriul Republicii Moldova prin platforma Bursei Române de Mărfuri

03 Iul. 2023, 19:18
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
03 Iul. 2023, 19:18 // Economie //  Elena Putregai

BRM EAST ENERGY, compania moldovenească deținută de Bursa Română de Mărfuri, anunță realizarea cu succes a primelor tranzacții pe piața liberă a gazelor naturale de pe teritoriul Republicii Moldova. Acest fapt reprezintă o noutate absolută pe piața moldovenească, fiind o practică obișnuită pe piețele de gaze naturale din Uniunea Europeană.

Tranzacțiile au fost realizate în decursul lunii Iunie 2023, pe Piața produselor standardizate pe termen mediu și lung – GasForward, pe ringul Simplu Competitiv- licitație publică. Operațiunile s-au efectuat în conformitate cu procedura de tranzacționare aprobată de ANRE.

Primele companii moldovenești care au realizat cu succes operațiuni de vânzare-cumpărare pe platforma gestionată de BRM EAST ENERGY, au fost Transautogaz și Natural Gaz DC, iar cele mai mari cantități au fost tranzacționate de National Power Corp. Toate cantitățile de gaze naturale tranzacționate au avut ca proveniență exclusivă, piața europeană.

Din tranzacțiile efectuate, a rezultat un preț mediu de 1.185 MDL / MWh, echivalentul a 12,49 MDL / m3 de gaze naturale, fără TVA.

BRM EAST ENERGY, își propune să participe în continuare la procesul de liberalizare a pieței gazelor naturale din R. Moldova și a parcursului european de modernizare a economiei moldovenești.

„Prin utilizarea serviciilor de tranzacționare oferite de BRM EAST ENERGY, se va obține stabilitatea prețurilor și conectarea pieței moldovenești cu piața europeană, care deține o capacitate semnificativ crescută de absorbție a șocurilor locale generate de dezechilibrele între cerere și ofertă, reducând impactul acestora asupra consumatorului final. Totodată, încurajarea unei competiții corecte și eficiente între furnizorii de gaze naturale din Moldova, așa cum este oferită de platforma BRM EAST ENERGY , va duce la obținerea unei transparențe crescute, a unui preț competitiv pentru consumatorii finali, precum și la crearea unui mediu stabil și durabil în ceea ce privește diversificarea surselor de achiziție a gazelor naturale, crescând astfel securitatea energetică a R. Moldova”, scrie într-un comunicat de presă al companiei.

În acest sens, BRM EAST ENERGY va sprijini toate companiile din R. Moldova care sunt interesate atât de achiziționarea gazelor pentru consumul propriu, precum și de vânzarea/ furnizarea gazelor, să se afilieze și să participe la piața de gaze naturale națională în condiții de maximă transparență, eficiență și competitivitate.

Realitatea Live

19 Aug. 2026, 10:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
19 Aug. 2026, 10:56 // Slider //  Realitatea.md

Schimbări la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). Directorul instituției, Iulian Iorga, a depus cererea de demisie. Anunțul a fost făcut la ședința de Guvern din 19 august.

Iorga va părăsi funcția de director al AGEPI începând cu 21 august 2026, a precizat Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari: „Vreau să îi mulțumesc în numele întregii echipe a Ministerului Justiției pentru munca depusă, pentru contribuția sa și pentru buna colaborare în această perioadă. Îi doresc mult succes în continuare”.

Începând cu 24 august, interimatul funcției de director al AGEPI va fi asigurat de directoarea adjunctă a instituției, Natalia Mogol. Premierul Vasile Tofan a declarat că una dintre prioritățile conducerii AGEPI va fi eficientizarea activității instituției, inclusiv în domeniul drepturilor de autor.

„Trebuie să facem ordine acolo, în special ce ține de drepturile de autor, un subiect important. Acceptăm demisia domnului Iorga, doamna Mogol va fi interimar”, a spus premierul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cine este Natalia Mogol 

Natalia Mogol activează de 20 de ani în cadrul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). Ea ocupă funcția de directoare generală adjunctă a instituției din iunie 2020. Numele ei a fost implicat recent într-o serie de controverse majore legate de gestionarea drepturilor de autor și a asociațiilor de colectare a remunerațiilor.

Asociația Națională „COPYRIGHT”, condusă de Leon Știrbu, a acuzat-o public pe Natalia Mogol că, prin deciziile sale administrative emise în perioada în care a exercitat un interimat anterior la conducerea AGEPI, ar fi lipsit autorii și titularii de drepturi de remunerații în valoare de peste 7 milioane de lei. 

Asociația a mai susținut că Natalia Mogol ar fi promovat în mod abuziv interesele unor Organizații de Gestiune Colectivă (OGC) din Federația Rusă. Mogol a mai fost acuzată că ar fi eliberat avize de funcționare pentru două noi asociații de profil pe baza unor dosare incomplete, cu încălcarea procedurilor legale și acceptând declarații pe proprie răspundere presupus false. Din perspectiva COPYRIGHT, aceste acțiuni ar fi dus la blocarea sistemului național de gestiune colectivă și la „legalizarea pirateriei”.

Natalia Mogol și AGEPI au respins toate aceste acuzații, calificându-le drept false și lipsite de substrat factologic. Ea a declarat că toate deciziile și acțiunile sale au fost întreprinse strict în limitele competențelor legale și cu respectarea deplină a cadrului normativ aplicabil în Republica Moldova. Mogol mai spune că declarațiile asociației reprezintă atacuri nefondate menite să pună presiune pe autoritatea de reglementare.