Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

ANSA, cu ochii pe farmaciile veterinare! Ce încălcări au fost depistate, după efectuarea a 188 de controale

05 Iul. 2023, 20:30
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
05 Iul. 2023, 20:30 // Actualitate //  Realitatea.md

Pe parcursul primelor șase luni ale anului curent, inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au efectuat mai multe controale în farmaciile și depozitele farmaceutice veterinare din Republica Moldova.

În total au fost efectuate 188 de controale, iar în rezultat au fost depistate neconformități ce contravin cerințelor cu privire la medicamentele de uz veterinar și la dotarea și exploatarea unităților autorizate pentru deținerea, distribuția și eliberarea medicamentelor de uz veterinar:

  • Activități de asistentă sanitară veterinară la animale, în locuri neautorizate sanitar veterinar
  • Achiziționarea, păstrarea și comercializarea cu amănuntul a medicamentelor de uz veterinar neînregistrate
  • Desfășurarea activității farmaceutice veterinare în locuri neautorizate și comercializarea cu amănuntul a medicamentelor
  • Antrenarea personalului ce nu deține studii superioare finisate în medicină veterinară.

Inspectorii ANSA au aplicat prescripții și amenzi în valoare de 60 000 lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 10:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 10:45 // Societate //  Daniela Baranovschi

Mai multe târguri cu produse autohtone vor fi organizate în acest weekend, 7–8 noiembrie, în sectoarele Capitalei. Vizitatorii vor putea găsi fructe și legume de sezon, produse apicole, mărfuri alimentare și nealimentare, dar și obiecte realizate de meșteri populari. Evenimentele au drept scop susținerea producătorilor locali, anunță Primăria Chișinău.

În sectorul Botanica, pe bulevardul Dacia 26, la intersecție cu bulevardul Traian, va avea loc Târgul cu Tradiții, organizat în perioada 6–8 noiembrie.

În sectorul Buiucani, sâmbătă, 7 noiembrie, producătorii locali vor participa la târgul „EcoLocal”, organizat în apropierea centrului Kentford, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 202. În același sector, pe 7 și 8 noiembrie, în apropierea cinematografului Patria Loteanu, va fi organizat târgul meșterilor populari și producătorilor autohtoni „Yard Sale”.

Tot în perioada 6–8 noiembrie, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” va avea loc un târg cu miere și produse apicole. În Parcul „Alunelul”, pe 7 și 8 noiembrie, vizitatorii vor putea merge la târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”.

În sectorul Centru, pe strada Mitropolit Varlaam, între străzile Armenească și Tighina, continuă iarmarocul „Brumar”, unde sunt comercializate fructe, legume de sezon, material săditor și semințe. Acesta va fi deschis până pe 15 noiembrie. Până la aceeași dată va funcționa și iarmarocul „Toamna Argintie”, de pe strada Cărbunari 9, cu fructe și legume de sezon.

În sectorul Rîșcani, duminică, 8 noiembrie, în scuarul „Mezon”, de pe bulevardul Moscova 21, va fi organizat târgul „Mami & Co Fair”.

Primăria îndeamnă locuitorii Capitalei să viziteze târgurile și să susțină producătorii autohtoni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!