Schimbarea climatică reprezintă o ”ameninţare la adresa umanităţii” care necesită un nou tip de cooperare între China şi Statele Unite, în pofida diferendelor, a declarat la Beijing, emisarul special american pentru climă, John Kerry, relatează AFP.
John Kerry, care a sosit duminică în China, s-a întâlnit marţi cu şeful diplomaţiei chineze Wang Yi, în timp ce cei doi principali poluatori ai planetei încearcă să reînnoiască dialogul după luni de răcire a relaţiilor diplomatice. Cei doi responsabili şi-au strâns mâna şi au schimbat câteva cuvinte înainte de a începe o întrevedere la Palatul Poporului, o clădire impunătoare care domină Piaţa Tiananmen.
„Clima, ştiţi, este o problemă globală, nu o problemă bilaterală. Este o ameninţare la adresa umanităţii. Noi (americanii) sperăm că această întrevedere va marca începutul unei noi definiri a cooperării (în materie de climă) şi a capacităţii de a rezolva diferendele dintre no„, a declarat Kerry, într-un moment în care anumite regiuni din emisfera nordică trec printr-un episod de temperaturi extreme.
John Kerry, a cărui vizită la Beijing se încheie miercuri, a cerut o „acţiune urgentă” în materie de climă între China şi Statele Unite, cei mai mari doi emiţători de gaze cu efect de seră din lume.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Cooperarea în domeniul schimbării climatice progresează între China şi Statele Unite, aşa ca avem nevoie de sprijinul comun al popoarelor ambelor ţări. Avem nevoie de o relaţie sănătoasă, stabilă şi de durata între China şi Statele Unite”, a afirmat, la rândul său, şeful diplomaţiei chineze Wang Yi.
Vizita efectuată de John Kerry survine într-un moment în care impactul schimbărilor climatice este resimţit în mod special pe planetă, cu valuri de căldură în numeroase regiuni ale lumii.
