Fermierii vor avea acces la servicii de consultanță agricolă, iar performanța economică a afacerilor agricole va fi îmbunătățită. Guvernul creează Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală, prin reorganizarea Centrului Metodic pentru Învățământ. Instituția va fi responsabilă de implementarea politicilor și acordarea informațiilor tehnico-economice, financiare și manageriale
„Centrul se va focusa pe necesitățile fermierilor. Agricultorii vor beneficia de programe de formare și de dezvoltare rurală, iar, în acest scop, vor fi contractați consultanți individuali”, a declarat la ședința Guvernului Ministrul Agriculturii Vladimir Bolea.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Circa 400.000 de dolari vor fi destinați înființării și operaționalizării Centrului. Banii au fost obținuți de Executiv grație Acordului de împrumut semnat dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru implementarea Proiectului „Investiții, Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură”.
Prin crearea Centrului, Republica Moldova sporește nivelul de aliniere la obiectivele generale ale Politicii Agricole Comune și la îndeplinirea cerințelor în procesul de preaderare la Uniunea Europeană, transmite cabinetul de miniștri.
