Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Uniunea Avocaților, îngrijorată de atacul împotriva familiei lui Alexandru Grosu: Organele de drept inacționează vădit

31 Iul. 2023, 15:59
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
31 Iul. 2023, 15:59 // Actualitate //  Victoria Laur

Uniunea Avocaților din Moldova este îngrijorată de atacul contra avocatului Alexandru Grosu. Juristul afirmă că mașina soției sale a fost incendiată în noaptea de 29 spre 30 iulie.

„În primăvara anului 2019, în parcarea subterană a blocului locativ în care locuiește avocatul, Maestrul Alexandru Grosu, au fost incendiate automobilul său și al soției sale. Din păcate, după patru ani constatăm că organele de drept inacționează vădit, lăsând o impresie clară că nu se dorește investigarea acestui caz, probabil anume din motivul că se știe cine sunt făptașii dar și cei care au comandat fapta criminală.

În legătură cu aceasta, exprimăm indignarea și nedumerirea pentru inacțiunile organelor de drept, care deși, din informația de care dispunem de la Colegul Maestrul Alexandru Grosu, cunosc cine sunt suspecții și de la cine vine comanda, totuși sunt pasivi și nu întreprind acțiuni în vederea cercetării cazului dat”, transmite Uniunea Avocaților.

Conform instituției, urmărirea penală a fost suspendată de două și de două ori, prin decizia Curții de Apel Chișinău, responsabilii au fost obligați să reia activitatea pe caz.

„Din cuvintele colegului Alexandru Grosu, fapta dată a fost comisă în legătură cu participarea sa în aceeași cauză în care reprezintă interesele unui debitor într-un proces de insolvabilitate, prin care s-a dat de înțeles că următoarele acțiuni vor fi întreprinse împotriva vieții acestuia. Pe această cale, având în vedere rezonanța cazului, ne adresăm Procurorului General interimar, domnului Ion Munteanu să dispună conexarea acestor două cauze penale și efectuarea urmăririi penale de către PCCOCS”, notează Uniunea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În noaptea de pe 29 și 30 iulie, două vehicule au fost cuprinse de flăcări în parcarea subterană a unui bloc de pe str. Alecu Russo. În urma celor întâmplate, 13 persoane au fost evacuate.

Avocatul Alexandru Grosu susține că persoanele care le-ar fi incendiat ar fi crezut că îi vor distruge mașina, însă au fost afectate vehiculul soției sale și al unui vecin. Acesta afirmă că totul s-ar întâmpla din cauza unui dosar care vizează o bancă, iar anterior a primit amenințări.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 15:52
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 15:52 // Societate //  Daniela Baranovschi

Viitorii profesori ar putea începe practica pedagogică încă din primul semestru de facultate, iar la absolvire ar urma să susțină o probă de predare. Schimbările fac parte dintr-un nou model de formare a cadrelor didactice, propus de Ministerul Educației și Cercetării, care pune mai mult accent pe experiența din școli și pe pregătirea practică a studenților.

Potrivit proiectului, studiile universitare pentru viitorii pedagogi ar urma să aibă o structură comună, indiferent de instituția în care învață, și să îmbine cinci componente: pregătirea de specialitate, didactica disciplinei, psihopedagogia, practica pedagogică și cercetarea educațională. Astfel, studenții nu s-ar limita la acumularea cunoștințelor teoretice, ci ar învăța și cum să le aplice la clasă. De exemplu, după ce studiază o metodă de predare, ar putea să o testeze în timpul practicii, să observe reacțiile elevilor și să analizeze ce trebuie îmbunătățit la următoarea lecție.

Un rol important în acest proces ar urma să-l aibă mentorii din școli și grădinițe. La început, studenții ar asista la lecții, apoi ar preda anumite secvențe sub îndrumarea unui profesor cu experiență, iar treptat ar ajunge să susțină ore de sine stătător. Pentru ca acest lucru să fie posibil, proiectul prevede crearea unei rețele naționale de instituții de învățământ în care viitorii profesori să-și desfășoare practica. Mentorii și cadrele universitare ar planifica împreună activitățile, ar urmări lecțiile și ar evalua evoluția studenților.

Pe lângă pregătirea pentru predare, viitorii pedagogi ar urma să învețe cum să asigure incluziunea și siguranța copiilor, cum să le susțină bunăstarea și cum să folosească responsabil tehnologia și inteligența artificială. Experiențele din școli ar fi analizate și în cadrul unor seminare, unde studenții ar discuta despre dificultățile întâlnite și despre soluțiile pe care le pot aplica.

Proiectul a fost prezentat și discutat în cadrul unor consultări publice organizate de MEC la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. La evenimentul de la UPS „Ion Creangă”, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că pregătirea universitară trebuie să fie mai apropiată de realitățile din școli, iar colaborarea dintre universități și instituțiile de învățământ trebuie consolidată.

„Ne dorim ca viitorii profesori să beneficieze de o pregătire cât mai apropiată de realitățile din școală. De aceea, este important să oferim mai mult spațiu practicii pedagogice și să consolidăm colaborarea dintre universități și instituțiile de învățământ. Consultările publice reprezintă o oportunitate de a colecta propuneri pentru îmbunătățirea Concepției, iar în următoarele săptămâni vom continua acest proces și vom prezenta o propunere de plan-cadru pentru dezbateri”, a spus ministrul.

La rândul său, directoarea Institutului Național pentru Educație și Leadership, Viorica Andrițchi, a explicat că practica va fi pusă în centrul pregătirii viitorilor educatori, învățători și profesori.

Concepția prevede trei ani de studii de licență și doi ani de master. Absolvenții de licență ar putea preda în învățământul primar și gimnazial, însă ar trebui să finalizeze un master profesional cu profil didactic în cel mult cinci ani de la prima angajare. Pentru a preda la liceu, diploma de master ar fi obligatorie.

Accesul în profesie ar urma să fie posibil și pentru absolvenții altor domenii, prin intermediul modulului psihopedagogic, al programelor de calificare sau recalificare și al masteratelor didactice complementare.

Noul model ar urma să fie aplicat treptat, începând cu studenții admiși în anul universitar 2027–2028. Cei care sunt deja înscriși la studii ar urma să le încheie conform cerințelor actuale. Proiectul Concepției a fost publicat pentru consultări la 21 octombrie.

Documentul a fost elaborat după analiza programelor de studii de la cele trei universități din țară și a unor modele de formare din Austria, Estonia, Finlanda și Elveția. MEC a luat în calcul și experiența profesională a peste 1.000 de absolvenți ai programelor din domeniul științelor educației. Analiza a arătat că pregătirea viitorilor profesori diferă de la o universitate la alta, iar unii absolvenți, chiar dacă au rezultate academice bune, întâmpină dificultăți atunci când trebuie să aplice teoria în fața unei clase de elevi.

Reforma este însoțită și de măsuri de sprijin pentru tinerii care aleg profesia didactică. De la 1 septembrie 2026, bursele au fost majorate cu 40%, iar tinerii specialiști eligibili, repartizați în funcții didactice, pot beneficia de indemnizații de până la 375.000 de lei, precum și de mentorat și reducerea normei didactice în primii ani de activitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!