Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    -0.097%
  • USD
    17.8007
    0.4539%
  • RUB
    0.2133
    0.7032%
  • RON
    3.8098
    -0.0735%
  • UAH
    0.3965
    -0.0252%

Toate știrile

02 octombrie 2026

Rusia va lansa vineri o sondă spaţială către Lună, prima după 1976

08 Aug. 2023, 06:56
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
08 Aug. 2023, 06:56 // În Lume //  Redacția Realitatea

Rusia va lansa vineri primul său modul spaţial spre Lună din 1976 încoace, a anunţat luni agenţia spaţială rusă Roscosmos, care se chinuie de zeci de ani să îşi realizeze propriile proiecte care să o menţină în topul explorărilor spaţiale, relatează AFP şi Reuters.

Lansarea modulului de aselenizare Luna-25 va avea loc pe 11 august la ora 02:10:57, ora Moscovei, a precizat Roscosmos într-un comunicat, în condiţiile în care puteri mondiale precum Statele Unite şi China îşi intensifică misiunile de aselenizare. Roscosmos a precizat că un lansator Soiuz a fost „asamblat” la cosmodromul Vostocini din Extremul Orient.

Locuitorii unui sat din Extremul Orient al Rusiei vor fi evacuaţi din casele lor vineri la ora locală 7.30 din cauza unei „şanse de unu la un milion” ca una dintre treptele rachetei care lansează Luna-25 să cadă pe pământ în acel loc, a declarat un oficial local.

Aleksei Maslov a declarat pentru postul rus de ştiri Business FM că cei 26 de locuitori din Şahtinsko vor fi duşi într-un loc unde vor putea urmări lansarea şi vor primi un mic dejun gratuit, urmând să se întoarcă după 3 ore şi jumătate. El a precizat că pescarii şi vânătorii din regiune au fost, de asemenea, avertizaţi.

Luna-25 ar urma să aselenizeze în apropierea Polului Sud al Lunii, „pe un teren dificil”. Zborul ar urma să dureze între „patru zile şi jumătate şi cinci zile şi jumătate”, potrivit datelor publicate de Roscosmos şi citate de agenţia oficială de presă TASS.

Ajuns pe Lună, modulul Luna-25, care cântăreşte aproape 800 de kilograme, va avea ca sarcină, timp de cel puţin un an, „prelevarea de probe şi analiza solului şi efectuarea de cercetări ştiinţifice pe termen lung”, a precizat agenţia spaţială rusă.

ÎN COMPETIŢIE DIRECTĂ CU INDIA

Odată cu această primă lansare către Lună din ultimii 47 de ani, Rusia intră într-o cursă directă cu India spre polul sud al Lunii, o potenţială sursă de apă pentru a susţine o viitoare prezenţă umană acolo. Lansarea de pe cosmodromul Vostocini, aflat la 5.550 km est de Moscova, va avea loc la patru săptămâni după ce India a trimis modulul lunar Chandrayaan-3, care ar trebui să aselenizeze la polul lunar pe 23 august.

Terenul accidentat face dificilă o aterizare acolo, dar polul sud este o destinaţie apreciată, deoarece oamenii de ştiinţă cred că ar putea conţine cantităţi semnificative de gheaţă ce ar putea fi folosite pentru a extrage combustibil şi oxigen, precum şi apă potabilă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Agenţia spaţială rusă Roscosmos a declarat, ca răspuns la întrebările Reuters, că nava sa spaţială Luna-25 va avea nevoie de cinci zile pentru a zbura spre Lună şi apoi va petrece între cinci şi şapte zile pe orbita lunară înainte de a coborî spre unul dintre cele trei posibile locuri de aselenizare din apropierea polului – un calendar care implică faptul că ar putea egala sau devansa la limită rivalul său indian la suprafaţa Lunii.

Roscosmos a subliniat că cele două misiuni nu se vor încurca reciproc, deoarece au planificate zone de aselenizare diferite. „Nu există niciun pericol ca ele să interfereze una cu cealaltă sau să se ciocnească. Există suficient spaţiu pentru toată lumea pe Lună”, a declarat compania rusă.

RUSIA CURTEAZĂ CHINA

Luna-25 este prima misiune din cadrul noului program al Rusiei dedicat Lunii şi intervine într-un moment în care Moscova doreşte să îşi consolideze cooperarea în domeniul spaţial cu Beijingul, în contextul tensiunilor cu puterile spaţiale occidentale din cauza Ucrainei.

După ce Vladimir Putin a lansat ofensiva militară a Rusiei în Ucraina, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a declarat că nu va mai coopera cu Rusia pentru lansarea misiunii Luna-25 şi nici pentru viitoarele misiuni 26 şi 27. În ciuda acestei retrageri, Moscova a declarat că îşi va continua proiectele lunare şi va înlocui echipamentele ESA cu echipamente ştiinţifice de producţie proprie.


De la căderea URSS, Moscova s-a străduit să inoveze în domeniul explorării spaţiale, iar programele sale se confruntă în prezent cu concurenţa nu doar a actorilor de stat, ci şi a iniţiativelor private, precum Space X, condusă de miliardarul Elon Musk.

Sonda indiană Chandrayaan-3 urmează să efectueze experimente timp de două săptămâni pe Lună, în timp ce Luna-25 va lucra pe satelitul natural al Pământului timp de un an.

AL ŞAPTELEA CONTINENT AL PĂMÂNTULUI

În aprilie, compania japoneză ispace a eşuat în încercarea de a realiza prima aselenizare a modulului produs de o companie spaţială private.

Cu o masă de lansare de 1,8 tone şi transportând 31 kg de echipament ştiinţific, Luna-25 va folosi o lopată pentru a lua mostre de rocă de la o adâncime de până la 15 cm pentru a testa prezenţa apei îngheţate care ar putea susţine viaţa umană.

„Luna este al şaptelea continent al Pământului, aşa că suntem pur şi simplu „condamnaţi”, ca să spunem aşa, să o îmblânzim”, a declarat Lev Zeleni, cercetător în domeniul spaţial la Academia Rusă de Ştiinţe.

Lansarea, planificată iniţial pentru octombrie 2021, a fost amânată cu aproape doi ani. Agenţia Spaţială Europeană plănuia să testeze camera sa de navigaţie Pilot-D prin ataşarea acesteia la Luna-25, dar a rupt legăturile cu proiectul după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 19:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
02 Oct. 2026, 19:15 // Slider //  Daniela Baranovschi

Peste 11,28 milioane de lei au fost autorizate spre plată pentru subvenții agricole în luna septembrie 2026. Banii vor ajunge la agricultori prin mai multe forme de sprijin, inclusiv pentru dezvoltarea fermelor și plata primelor de asigurare în agricultură.

Cea mai mare parte a sumei, 5,52 milioane de lei, este destinată plăților în avans. Banii vor fi achitați pentru 20 de cereri: o cerere depusă în 2025, pentru care va fi plătită prima tranșă, și 19 cereri depuse în 2023 și 2024, pentru care va fi achitată a doua tranșă.

Printre beneficiari se numără și autoritatea publică locală care a depus o cerere pentru reabilitarea unui tronson de drum din beton asfaltic, cu o lungime de 850 de metri. Pentru această lucrare a fost autorizată a doua tranșă, în valoare de 490 de mii de lei.

Alte 18 cereri, în valoare totală de 4,57 milioane de lei, vizează modernizarea exploatațiilor zootehnice. Majoritatea sunt pentru ferme apicole. Prin aceste proiecte vor fi procurate peste 2 000 de familii de albine, 2 500 de stupi, trei sisteme automatizate de control și monitorizare și 200 de nuclee.

Restul cererilor din această categorie vizează ferme de bovine, ovine și caprine, precum și ferme mixte. Sprijinul acordat prin plățile în avans va contribui și la construcția unei hale pentru păstrarea furajelor, precum și la procurarea a trei tractoare și a altor utilaje.

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIP) mai anunță că 460 de mii de lei au fost autorizați pentru o cerere privind transferul de cunoștințe, inovare și formare. Banii sunt destinați procurării de utilaje pentru dotarea unei ferme de bovine.

Alte 380 de mii de lei au fost alocate pentru trei recalculări în cadrul subvențiilor post-investiționale.

Tot în septembrie, AIPA a autorizat 5,38 milioane de lei pentru 100 de cereri depuse în cadrul programului de sprijin financiar pentru plata primelor de asigurare în agricultură din 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată