Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

O nouă pandemie? Cercetătorii britanici au început să dezvolte vaccinuri

08 Aug. 2023, 08:37
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
08 Aug. 2023, 08:37 // În Lume //  Redacția Realitatea

Cercetătorii britanici au început să dezvolte noi vaccinuri în așteptarea viitoarei pandemii provocate de o așa-numită „Boală X”, relatează Sky News. Misiunea este îndeplinită în Porton Down, un complex de laboratoare de înaltă securitate din Wiltshire al guvernului britanic, acolo unde lucrează o echipă cu peste 200 de oameni de știință.

Aceștia au creat o listă de virusuri periculoase de la animale care ar putea infecta oamenii și s-ar putea răspândi cu mare viteză în toată lumea. Care dintre ele va ieși la rampă și va declanșa următoarea pandemie rămâne de văzut, de aceea oamenii de știință au poreclit această nouă amenințare „Boala X”.

„Ceea ce încercăm să facem aici este să ne asigurăm că suntem pregătiți așa încât dacă avem o nouă Boală X, un nou patogen, am făcut pe cât de mult posibil din acea muncă. Sperăm că vom putea preveni o pandemie. Dar dacă nu putem și trebuie să răspundem, atunci am început deja să dezvoltăm vaccinuri și agenți terapeutici pentru a o rezolva”, a spus șefa Agenției pentru Securitatea Sănătății din Marea Britanie (UKHSA), Jenny Harries.

Centrul de Dezvoltare și Evaluare a Vaccinurilor din Porton Down a fost extins pentru a duce la bun sfârșit misiunea. Inițial, acesta lucra la Covid și testa eficiența vaccinurilor împotriva noilor variante. Acum, oamenii de știință de la centru sunt acum implicați în monitorizarea mai multor patogeni de mare risc, precum gripa aviară, variola maimuței și hantavirusul, o boală răspândită de rozătoare. Un prim succes a venit în urma dezvoltării primului vaccin împotriva febrei hemoragice Crimeea-Congo, o boală răspândită de căpușe care are o rată de mortalitate de 30%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Primele teste clinice au început, 24 de voluntari urmând să primească vaccinul. Boala este întâlnită din ce în ce mai des în Europa pe măsură ce temperaturile globale cresc, iar turiștii europeni se întorc din țările în care s-au infectat. Cercetătorii de la Porton Down monitorizează mai mulți patogeni de mare risc, precum gripa aviară, variola maimuței și hantavirusul, o boală răspândită de rozătoare. Foto: Profimedia Images Schimbările climatice și urbanizarea au făcut ca riscul declanșării unei noi pandemii să fie tot mai mare.

Gripa aviară este considerată cea mai mare amenințare în acest moment. Cel puțin 30.000 de păsări marine au murit vara aceasta doar în Marea Britanie din cauza unui noi tulpini a virusului H5N1 care s-a răspândit în toată lumea. UKHSA a început să monitorizeze persoanele care au intrat în contact cu păsările din crescătorii în caz că virusul se poate răspândi fără să provoace simptome. Agenția britanică face parte dintr-un efort global de dezvoltare a unui vaccin în maxim 100 de zile de la descoperirea unui nou patogen care ar putea declanșa o pandemie.

„Din punct de vedere istoric, acest lucru ar fi ceva fără precedent”, a spus Harries. „În mod normal ar dura între 5 și 10 ani. Pentru Covid, a fost în jur de 360 de zile.” Este un proiect foarte ambițios, dar pentru unele virusuri, este cu siguranță posibil, a mai spus Harries.

Realitatea Live

20 Aug. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Aug. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Un adolescent de 14 ani a fost împușcat de poliție în Germania, după ce a fost văzut manipulând pe stradă un pistol de airsoft care semăna cu o armă reală, transmit știrileprotv.ro.

Când polițiștii i-au cerut să lase arma jos, băiatul s-a întors spre ei cu pistolul în mână, iar unul dintre ofițeri a tras. Adolescentul a fost rănit în partea superioară a corpului și se află în stare stabilă, relatează sueddeutsche.de.

Incidentul a avut loc marți seara. Un trecător a sunat la numărul de urgență și a anunțat că un bărbat, estimat la aproximativ 20 de ani – din spusele martorului, manevra o armă neagră în zona stației de metrou Hohenzollernplatz. Acesta urcase apoi într-un autobuz spre Kurfürstenplatz. Polițiștii au fost trimiși în zonă. Potrivit poliției, adolescentul, care potrivit martorilor părea considerabil mai în vârstă, manevrase în mod vizibil un pistol negru pe stradă.

Doi polițiști în civil l-au observat pe tânăr în timp ce mergea împreună cu o fată de aproximativ aceeași vârstă spre o stație de tramvai. Potrivit poliției, adolescentul a scos din pantaloni un obiect asemănător unei arme și a făcut mai multe manevre cu el. Polițiștii i-au cerut să lase arma jos. Când băiatul s-a întors spre ei cu pistolul în mână, unul dintre polițiști a tras, lovindu-l în partea superioară a corpului.

Polițiștii i-au acordat primul ajutor și au chemat ambulanța, iar adolescentul a fost transportat la spital. Starea lui este stabilă. Pentru că nu avea acte de identitate, stabilirea identității sale a durat ceva timp.