Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

ÎNGRIJORĂTOR! Iranul susține că deține tehnologia pentru a construi rachete de croazieră supersonice

09 Aug. 2023, 18:33
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Elena Putregai
09 Aug. 2023, 18:33 // Sci-tech //  Elena Putregai

Oficialii iranieni au declarat miercuri, 9 august curent, că Teheranul are tehnologia necesară pentru a construi rachete de croazieră supersonice, arată presa de stat iraniană. Anunțul este de natură să sporească îngrijorările Occidentului cu privire la capacităţile militare ale Teheranului, relatează Reuters.

Informația apare la câteva zile după ce au apărut informaţii în legătură cu sosirea a peste 3.000 de marinari şi puşcaşi marini americani la bordul a două nave de război americane în Marea Roşie pentru a descuraja Iranul să captureze şi să hărţuiască navele comerciale care călătoresc prin Strâmtoarea Ormuz din Golf.

„Racheta de croazieră supersonică va deschide un nou capitol în programul de apărare al Iranului, deoarece este extrem de dificil să interceptezi o rachetă care zboară la viteze mai mari decât a sunetului”, a relatat agenţia semi-oficială Tasnim.

„Noua rachetă de croazieră este în prezent în curs de testare”, susţine sursa citată. În ciuda opoziţiei SUA şi a Europei, Iranul a declarat că îşi va dezvolta în continuare programul de rachete „defensive”.

Cu toate acestea, analiştii militari occidentali spun că Iranul îşi exagerează uneori capacităţile rachetelor.

Rachetele pot ajunge la bazele Israelului și SUA din regiune

Iranul, care are unul dintre cele mai mari programe de rachete din Orientul Mijlociu, spune că armele sale sunt capabile să ajungă la bazele Israelului şi Statelor Unite din regiune.

Îngrijorările legate de rachetele balistice ale Iranului au contribuit la decizia preşedintelui american de atunci, Donald Trump, de a renunţa în 2018 la pactul nuclear încheiat de Teheran în 2015 cu şase mari puteri şi de a reimpune sancţiuni Iranului.

Discuţiile indirecte între Teheran şi administraţia preşedintelui american Joe Biden pentru salvarea acordului nuclear au intrat în impas din septembrie anul trecut. În cel mai recent dintr-o serie de atacuri asupra navelor din Golf începând din 2019, Marina americană a declarat luna trecută că a intervenit pentru a împiedica Iranul să captureze două petroliere comerciale în Golful Oman.

Pentagonul a trimis luna trecută avioane de luptă F-35 şi F-16 suplimentare, împreună cu o navă de război, în Orientul Mijlociu, în încercarea de a monitoriza căile navigabile cheie din regiune, în urma sechestrării şi hărţuirii de către Iran a unor nave comerciale de transport maritim.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova