Curs valutar
  • EUR
    20.1260
    0.1029%
  • USD
    17.9568
    0.1916%
  • RUB
    0.2171
    0.0921%
  • RON
    3.7742
    -0.0344%
  • UAH
    0.3984
    0.1004%

Toate știrile

21 octombrie 2026

Rihanna a devenit mamă pentru a doua oară în tot atâți ani

22 Aug. 2023, 19:11
 // Categoria: Life // Autor:  Elena Putregai
22 Aug. 2023, 19:11 // Life //  Elena Putregai

Rihanna a născut în secret un băiat, al doilea copil al ei cu rapperul A$AP Rocky, a anunţat luni site-ul american de specialitate TMZ.

Potrivit surselor celor de la TMZ, cântăreața a dat naştere noului său copil la începutul acestei luni.

„Surse direct informate ne-au spus că bebeluşul a ajuns la Los Angeles pe 3 august. Nu ştim încă numele copilului, dar ştim că începe cu ‘R’ şi că este băiat”, notează TMZ.

Cântăreaţa melodiilor „Diamonds” şi „Umbrella” a dat naştere primului ei copil, tot un băiat, în mai 2022. Ea a făcut senzaţie la ediţia din acest an a Super Bowl din Arizona, etalându-şi sarcina pe scenă.

Rihanna şi A$AP Rocky şi-au făcut publică relaţia la sfârşitul anului 2020, iar în ianuarie au dezvăluit că aşteaptă primul lor copil printr-o şedinţă foto realizată la New York.

Rihanna s-a concentrat pe afaceri și rolul de mamă în ultimii ani

Rihanna și A$AP Rocky au fost prieteni mulți ani înainte de a începe o relație intimă.

Rapper-ul a spus revistei GQ în mai 2021 că ea a fost „dragostea vieții mele” și că își dorește „categoric” să fie tată.

Cântăreaţa, pe numele real Robyn Rihanna Fenty, nu a mai lansat un album din 2016.

În ultimii ani, ea a devenit miliardară folosindu-şi faima pentru a crea branduri de succes de machiaj, lenjerie şi haute couture. Recent, ea a avut o apariţie pe coloana sonoră a filmului „Black Panther: Wakanda Forever”, cu piesa „Lift Me Up”.

A$AP Rocky, al cărui nume real este Rakim Athelaston Mayers, este un artist de muzică rap care a câştigat mai multe premii BET de hip hop şi a fost nominalizat de două ori la premiile Grammy.

Realitatea Live

Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
20 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Compania aeriană națională a Serbiei, Air Serbia, își face intrarea pe piața aviației din Republica Moldova. Din data de 3 iunie 2027, operatorul va inaugura o cursă regulată directă între Chișinău și Belgrad și va oferi pasagerilor moldoveni o nouă conexiune aeriană cu Europa de Sud-Est și posibilități suplimentare de călătorie către destinații internaționale, scrie bani.md.

Potrivit anunțului oficial al companiei, zborurile pe ruta Chișinău–Belgrad vor fi operate de patru ori pe săptămână, iar biletele au fost deja puse în vânzare. Noua legătură face parte dintr-un program amplu de extindere a rețelei Air Serbia, care pregătește lansarea a șase destinații noi în 2027.

Intrarea companiei sârbe pe piața moldovenească ar putea intensifica concurența în sectorul transportului aerian, în special pe segmentul zborurilor cu escală. Aeroportul din Belgrad reprezintă un important nod de conexiune regională, de unde Air Serbia operează curse către numeroase orașe europene, dar și către destinații intercontinentale.

Un avantaj pentru pasagerii din Republica Moldova îl reprezintă posibilitatea de a călători prin Belgrad către Statele Unite. Air Serbia operează deja zboruri transatlantice spre New York și Chicago, iar în 2027 intenționează să adauge Miami pe harta destinațiilor sale. Astfel, noua rută ar putea constitui o alternativă pentru călătoriile peste Atlantic, în funcție de orarul conexiunilor și de tarifele disponibile.

Potrivit datelor aeroportuare, în septembrie 2026, Aeroportul Internațional Chișinău a înregistrat 761.886 de pasageri, în creștere cu 17,9% față de aceeași lună a anului precedent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!