Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

VIDEO Cultura trece Prutul! Zilele Filmului Românesc în Republica Moldova: Când se vor desfășura și ce se va difuza?

23 Aug. 2023, 11:21
 // Categoria: Life // Autor:  Victoria Laur
23 Aug. 2023, 11:21 // Life //  Victoria Laur

Zilele Filmului Românesc revin în Republica Moldova. Evenimentul va avea loc între 21 și 24 septembrie în Capitală, apoi producțiile vor avea „turneu” prin țară. 

Cunoscutul regizor Cristian Mungiu va fi invitatul special al ediţiei a din acest an a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău.  Evenimentul va fi deschis cu proiecţia în premieră în Republica Moldova a celui mai recent film realizat de regizor – R. M. N. (2022).

Prezentat în premieră mondială anul trecut la Cannes, R. M. N. reprezintă o poveste despre „resorturile profunde ale comportamentului uman în fața realităților care îl surprind, despre relația cu celălalt și despre felul în care ne raportăm cu toții astăzi la un viitor neliniștitor”.

Conform scenariului, în preajma Crăciunului, Matthias se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal din Transilvania, preocupat de copilul care crește fără el, de tatăl rămas singur și de iubita lui din tinerețe, Csilla, pe care este nerăbdător să o revadă. Își dorește să se implice mai mult în educația băiatului rămas prea mult timp doar în grija mamei și să-l scape de frici. Când la fabrica de care se îngrijește Csilla sunt angajați muncitori străini, pacea celor din localitate se tulbură.

„ZFR îi dedică celebrului cineast secţiunea Focus din acest an, care va mai cuprinde „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007), singurul lungmetraj românesc laureat cu prestigiosul premiu Palme d`Or la Festivalul de la Cannes, precum şi filmul său de debut, „Occident” (2002), care a avut de asemenea premiera pe Croazetă, în secţiunea Quinzaine des réalisateurs”, anunță organizatorii.

Intrarea la toate proiecțiile şi evenimentele din cadrul Zilelor Filmului Românesc vor fi gratuite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, cel mai cunoscut film al lui Cristian Mungiu, le are în prim-plan pe Otilia și Găbiță, două studente care împart aceeași cameră de cămin. Ele sunt colege la universitatea dintr-un oraș din România, în timpul ultimilor ani ai regimului comunist. Găbiță este însărcinată, avortul este ilegal și niciuna dintre ele n-a mai trecut prin așa ceva până acum.

„Occident” împletește trei istorii diferite care se petrec în aceeași săptămână, cu personaje ale căror trasee în viață se intersectează și se suprapun fără voința loc. Luci și logodnica lui, Sorina, sunt scoși afară din apartament și se trezesc în stradă. Tânăra decide atunci că e timpul să meargă la mormântul tatălui ei și să ceară un „semn”. O sticlă îi lovește în cap și ajung la un spital, ajutați de Jerome. Francezul devine astfel speranța Sorinei de a scăpa de sărăcie. Un alt fir urmărește povestea unei tinere și a mamei ei, care îi caută un soț. Italianul pe care îl găsesc are, la rândul lui, mai multe lucruri de ascuns.

Cristian Mungiu va sta de vorbă cu publicul de la Chişinău după proiecțiile cu „R. M. N” şi „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”. Mai multe informaţii despre Focusul Cristian Mungiu pot fi găsite pe pagina de Facebook a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău.

Producţiile din celelalte secţiuni ale festivalului – Filme noi, Retro, Filme studenţeşti, Filme pentru copii, precum şi evenimentele speciale vor fi anunţate în curând.

În acest an, Zilele Filmului Românesc vor merge și în alte şapte oraşe din Republica Moldova: Hînceşti (21 septembrie), Nisporeni (22 septembrie), Călăraşi (23 septembrie), Orhei (24 septembrie), Soroca (28 septembrie), Bălţi (30 septembrie – 1 octombrie) şi Cahul (7-8 octombrie), unde vor fi prezentate câteva dintre peliculele din selecţia de la Chişinău.

ZFR este un eveniment organizat de către Asociaţia Cineaştilor Independenţi din Republica Moldova ALTERNATIVE CINEMA  și casa de producţie ROVA FILM din România. Proiectul este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova a Guvernului României, Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Centrului Național al Cinematografiei din Moldova, Primăriei Municipiului Chișinău și Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 14:11
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
11 Sept. 2026, 14:11 // Societate //  Valentina Buza

Poliția a obținut acces direct la sistemul de monitorizare electronică a agresorilor, iar autoritățile pregătesc noi proceduri pentru ca informațiile despre riscurile la adresa victimelor să ajungă mai rapid la instituțiile responsabile. Măsurile au fost anunțate în cadrul audierilor publice privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a femicidului, organizate pe Platforma Femeilor Deputate, transmite IPN.

Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Mihai Gheorghieș, a precizat că Inspectoratul General al Poliției poate urmări acum direct informațiile și alertele generate de sistem. Datele sunt accesibile simultan poliției și organelor de probațiune, ceea ce elimină o etapă din transmiterea alertelor.

Ministerul Justiției revizuiește și procedurile pentru situațiile în care dispozitivul de monitorizare își pierde semnalul, se defectează sau este deteriorat. Autoritățile propun ca victima să fie informată imediat în astfel de cazuri, precum și atunci când agresorul traversează frontiera de stat.

În cazul în care agresorul părăsește țara, autoritățile analizează un mecanism de cooperare cu Poliția de Frontieră, astfel încât monitorizarea să poată fi reluată după revenirea acestuia în Republica Moldova, fără ca ieșirea din țară să întrerupă măsurile de protecție.

În paralel, Ministerul Afacerilor Interne propune integrarea procedurilor instituțiilor implicate într-un sistem comun de gestionare a cazurilor grave. Secretarul general al MAI, Sergiu Bejan, a subliniat necesitatea evaluării periodice a riscului, în condițiile în care recidiva rămâne una dintre problemele întâlnite în cazurile de violență în familie.

Potrivit datelor prezentate la audieri, aproximativ șapte mii de agresori familiali ajung anual în atenția sistemului de prevenire și monitorizare. În prezent, circa patru mii de persoane se află în evidența oamenilor legii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Audierile au fost organizate în contextul cazului de la Măgdăcești din 31 august, când un bărbat vizat de o ordonanță de protecție s-a deplasat la domiciliul comun și și-a împușcat soția, după care s-a sinucis. În urma tragediei, trei copii, dintre care doi minori, au rămas fără ocrotire părintească. Cazul a fost urmat de demisia directorului Inspectoratului Național de Probațiune.