Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Epidemie de gripă aviară în Finlanda. Zeci de mii de nurci și vulpi sunt sacrificate

23 Aug. 2023, 20:52
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
23 Aug. 2023, 20:52 // În Lume //  Ursu Ana

Principalul producător european de blană de vulpe, Finlanda, sacrifică peste 120 de mii de vulpi şi de nurci pentru a opri epidemia de gripă aviară, au anunţat miercuri autorităţile, scrie Digi24.

„Un ordin de sacrificare a fost emis pentru 13 ferme. Sacrificarea animalelor a fost deja efectuată în 10 ferme”, a declarat Tuija Gadd, şefa unităţii de virusologie din cadrul Autorităţii alimentare finlandeze.

În luna iunie, mai multe focare de gripă aviară au fost identificate în rândul laridelor (familie de păsări din care face parte pescărușul) din Finlanda.

Primele cazuri au fost înregistrate în fermele de blană în luna iulie.

La începutul lunii august, autorităţile finlandeze au decis sacrificarea unei mari părţi a animalelor din fermele afectate de epidemie.

De la sfârşitul anului 2021, Europa se confruntă cu cel mai grav focar de gripă aviară, iar America de Nord şi America de Sud au înregistrat, de asemenea, evoluţii grave.

La jumătatea lunii iulie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat îngrijorarea că din cauza creşterii numărului de cazuri de gripă aviară la mamifere, virusul s-ar putea răspândi mai uşor la oameni.

Înmulţirea cazurilor de gripă aviară a readus în atenție numeroasele apeluri pentru interzicerea industriei blănurilor în această ţară nordică, Finlanda producând circa un milion de blănuri în fiecare an. În timpul pandemiei de COVID-19, Danemarca s-a confruntat cu o criză politică după ce a ordonat în mod ilegal sacrificarea în masă a 15 milioane de nurci pentru a preveni mutaţii ale virusului.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 06:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
05 Nov. 2026, 06:41 // Slider //  Ursu Ana

Vreme predominant înnorată și fără precipitații se anunță pentru 5 noiembrie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Potrivit prognozei meteorologice, vântul va sufla slab pe timpul nopții, iar ziua va deveni slab până la moderat, din nord-vest.

Cerul va fi predominant noros, însă nu sunt prognozate precipitații.

Minimele nocturne vor oscila între 0 și +5 grade Celsius, iar maximele diurne vor fi cuprinse între +5 și +10 grade.

La Chișinău, sunt prognozate aproximativ +3 grade noaptea și +8 grade ziua și cer înnorat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!