Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

15 august 2026

STOP CADRU Putin a făcut declarații despre moartea lui Prigojin: „A făcut greșeli grave în viață”

24 Aug. 2023, 19:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
24 Aug. 2023, 19:31 // Actualitate //  Elena Putregai

Vladimir Putin a transmis condoleanțe joi seara, 24 august curent, familiilor tuturor celor care au murit în prăbușirea avionului lui Evgheni Prigojin. Potrivit președintelui rus, comisia de profil face o anchetă „care va fi dusă până la capăt”. Putin l-a descris pe Prigojin în calitate de „un om de afaceri talentat”, dezvăluind că revenise din Africa cu o zi înainte de tragedie.

Cele mai importante declarații ar fi: „Aș dori să-mi exprim condoleanțe celor dragi. Este o tragedie. … „Wagner” a adus o contribuție semnificativă la lupta împotriva nazismului din Ucraina, nu vom uita niciodată. … Îl cunosc pe Prigojin din anii 1990. A fost un om cu o soartă grea și a făcut greșeli grave în viață, dar și a obținut rezultatele dorite. Un om de afaceri talentat care a lucrat în afara Federației Ruse. … Comisia de anchetă investighează în mod prioritar circumstanțele prăbușirii aviatice”.

Amintim că un avion care îi aparține fondatorului grupului Wagner, Evgheni Prigojin, s-a prăbușit ieri seară în regiunea rusă Tver. „Bucătarul lui Putin” era pe lista pasagerilor.

În acel timp, preşedintele rus Vladimir Putin se afla în regiunea Kurs (sud-vest), la comemorarea a 80 de ani de la Bătălia de la Kursk din al Doilea Război Mondial. El marca victoria sovietică, în 1943, în urma acestei bătălii de tancuri cu naziştii. Putin a susţinut un discurs la un memorial, în satul Ponîri, şi a acordat distrincţii de stat unor participanţi la ”operaţiunea specială militară”, cum numeşte Războiul rus din Ucraina.

”Întreaga povară a luptei, azi, la fel ca în anii Marelui Război Patriotic, este purtată în principal de militarii noştri, de cei care se află pe linia frontului”, a declarat Putin. ”Toţi luptărorii noştri luptă curajos şi hotărât. Devotamentul faţă de patrie, loialitatea faţă de jurământul militar îi uneşte pe toţi participanţii la operaţiunea militară specială”, a subliniat el.

Alocuţiunea lui Putin şi festivităţile elaborate, foarte coregrafiate, au fost difuzate miercuri seara de televiziunea de stat. În acelaşi jurnal, postul Russia 24 a introdus o ştire despre prăbuşirea avionului în regiunea Tver şi despre faptul că numele lui Evgheni Prigojin se află pe lista pasagerilor.

Declaraţiile lui Putin au fost difuzate către ora locală 21.00 (şi ora noastră). Presa rusă de stat a difuzat informaţii despre prăbuşire către ora locală 18.00 (şi ora noastră). Serviciile ruse de urgenţă anunţau atunci că un avion de tip Embraer s-a prăbuşit în apropierea satului Kujenkino, în regiunea Tver, în timp ce zbura de la Moscova la Sankt petersburg. La bord se aflau zece persoane, inclusiv trei membri ai echipajului, iar toţi au murit.

În ceremonia de la Kursk, pe care a catalogat-o drept ”grandioasă”, Putin a decernat distincţii de stat echipajului tancului Alioşa T-80, pentru distrugerea unui convoi blinday ucrainean pe axa Zaporojie, potrivit agenţiei oficiale ruse de presă Tass. Liderul de la Kremlin s-a întâlnit, în Kursk, cu locuitori, potrivit unor imagini difuate de Russia 24.

Locutori au dat mâna cu Putin, iar unii l-au îmbrăţişat, potrivit acestor imagini, Putin s-a adresat miercuri, printr-o legătură video, participanţilor la summitul BRICS, la Johannesburg. Moscova a invadat Ucraina, a spus el, pentru a pune capăt războiului ”dezlănţuit de Occident”.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
15 Aug. 2026, 14:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
15 Aug. 2026, 14:19 // Societate //  Daniela Baranovschi

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat un control al averii și intereselor personale în cazul lui Ștefan Eremia, șeful Direcției plăți în avans din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Acesta se află în arest, fiind cercetat într-un dosar de trafic de influență.

ANI s-a autosesizat în contextul dosarului penal în care Eremia a fost reținut în data de 5 august. Potrivit anchetei, acesta ar fi pretins și primit 130 000 de lei de la reprezentantul unui agent economic. Banii ar fi fost oferiți pentru ca Eremia să influențeze membrii unei comisii din cadrul AIPA în procesul de acordare a unei subvenții.

În urma perchezițiilor efectuate în cadrul dosarului, oamenii legii au ridicat de la domiciliul lui Eremia aproximativ 2,5 milioane de lei. Acesta susține că banii îi aparțin și că reprezintă economii provenite, în mare parte, din sumele primite la nuntă.

În acest context, ANI a analizat declarația de avere și interese personale depusă de Eremia pentru anul 2025 și a decis inițierea controlului. În declarație, acesta a indicat venituri obținute în urma unor evenimente de familie: 90 000 de lei cu ocazia zilei de naștere și, la nuntă, 190 000 de lei, 75 750 de euro, 11 700 de dolari și 1 400 de lire sterline.

Tot în 2025, Eremia a declarat că a primit prin donație un apartament cu suprafața de 114,3 metri pătrați, a cărui valoare de piață indicată în declarație este de 5,992 milioane de lei.

În aceeași declarație figurează un BMW X5, fabricat în 2019, cu o valoare declarată de 390 000 de lei și o valoare de piață de 520 000 de lei. ANI mai notează că Eremia a indicat în posesie alte trei automobile: un Lexus din 2017, un Dodge din 2015 și un Mercedes din 2013.

Inspectorii de integritate vor verifica dacă veniturile declarate corespund modificărilor patrimoniale și dacă există justificări pentru sumele primite la evenimentele de familie. De asemenea, ANI va examina proveniența banilor și capacitatea financiară a lui Eremia și a membrilor familiei sale de a acumula economiile în numerar indicate în declarațiile de avere.

 

„Se atestă necesitatea de a demara procedura de control a averii și intereselor personale în privința dlui Ștefan Eremia, întru verificarea corespunderii veniturilor obținute în raport cu modificările patrimoniale suportate, cât și existența mijloacelor bănești obținute sub formă de donație de la evenimente de familie”, se arată în actul ANI.

 

Amintim că, la 7 august, Ștefan Eremia a fost plasat în arest în Penitenciarul nr. 13 fiind învinuit de trafic de influență. Acesta respinge acuzațiile care i se aduc și susține că cei aproximativ 2,5 milioane de lei ridicați în urma perchezițiilor îi aparțin și reprezintă banii primiți la nuntă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking