O femeie paralizată a fost capabilă să comunice printr-un avatar digital. Noua tehnologie folosește electrozi mici plasați pe suprafața creierului și este mai rapidă decât sintetizatoarele care se bazează pe urmărirea ochilor și a transpus semnalele creierului în cuvinte și expresii faciale, transmite The Guardian.

Reușita acestui caz ridică speranțe că interfețele creier-computer (BCI) ar putea fi pe punctul de a transforma viața persoanelor care și-au pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unor afecțiuni precum accidentele vasculare cerebrale și scleroza laterală amiotrofică (ALS). Până acum, pacienții au trebuit să se bazeze pe sintetizatoare de vorbire frustrant de lente, care implică scrierea cuvintelor folosind urmărirea ochilor sau mișcări faciale mici, făcând imposibilă conversația naturală.

Tehnologia folosește mici electrozi plasați pe suprafața creierului Cea mai recentă tehnologie folosește electrozi mici implantați pe suprafața creierului pentru a detecta activitatea în partea creierului care controlează vorbirea și mișcările feței. Aceste semnale sunt traduse direct în discursul și expresiile faciale ale unui avatar digital, inclusiv zâmbetul, încruntarea sau surpriza. „Scopul nostru este de a restabili un mod complet, întruchipat de comunicare, care este într-adevăr cel mai natural mod de a vorbi cu ceilalți”, a spus profesorul Edward Chang, care a condus lucrările la Universitatea din California, San Francisco (UCSF).

„Aceste progrese ne aduc mult mai aproape de a face din aceasta o soluție reală pentru pacienți.” Pacienta, o femeie de 47 de ani, Ann, a fost grav paralizată de când a suferit un accident vascular cerebral în urmă cu mai bine de 18 ani. Ea nu poate vorbi sau tasta și comunică în mod normal folosind tehnologia de urmărire a mișcărilor, care îi permite să selecteze încet literele cu până la 14 cuvinte pe minut. Ea speră că tehnologia avatarului digital i-ar putea permite să lucreze ca și consilier în viitor.

Avatarul digital a reprodus vocea femeii pe baza unei înregistrări de la nunta ei Echipa a implantat un dreptunghi subțire ca hârtia, cu 253 de electrozi, pe suprafața creierului lui Ann, pe o regiune critică pentru vorbire. Electrozii au interceptat semnalele creierului care, dacă nu ar fi avut accidentul vascular cerebral, ar fi controlat mușchii din limbă, maxilar, laringe și față.

După implantare, Ann a lucrat cu echipa pentru a antrena algoritmul AI al sistemului pentru a detecta semnalele unice ale creierului pentru diferite sunete prin repetarea unor fraze diferite. Computerul a învățat 39 de sunete distincte și a fost folosit un model de limbaj în stil Chat GPT pentru a traduce semnalele în propoziții inteligibile. Acesta a fost apoi folosit pentru a controla un avatar cu o voce personalizată pentru a suna ca vocea lui Ann înainte de accident, pe baza unei înregistrări a vocii la nunta ei.

Tehnologia nu a fost perfectă, decodând incorect cuvintele în 28% din timp, într-un test care a implicat mai mult de 500 de fraze și a generat 78 de cuvinte pe minut, comparativ cu 110-150 de cuvinte rostite de obicei, într-o conversație obișnuită. Cu toate acestea, oamenii de știință au spus că cele mai recente progrese în materie de precizie, viteză și sofisticare sugerează că tehnologia este acum într-un punct în care devine practic utilă pentru pacienți.

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.