Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

30 august 2026

Maia Sandu, interviu pentru CNN: „Ucraina are nevoie de mai mult sprijin, altfel Rusia nu se va opri”

28 Aug. 2023, 17:06
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
28 Aug. 2023, 17:06 // Politica //  Realitatea.md

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat pentru CNN, citată de News.ro că „Ucraina trebuie să primească mai mult sprijin şi toată lumea ar trebui să înţeleagă că dacă Ucraina nu este ajutată, atunci Rusia nu se va opri la Ucraina sau la Moldova”.

Într-un interviu în exclusivitate realizat la Chişinău de celebra jurnalistă Christiane Amanpour, Maia Sandu a adăugat că speră că mai mult sprijin va veni în curând, astfel încât Ucraina să-şi poată recupera teritoriile şi să putem asista la „sfârşitul acestui război nebunesc”.

Christiane Amanpour a discutat cu preşedinta Maia Sandu duminică, când Republica Moldova a marcat cea de-a 32-a aniversare a independenţei sale. Ţara se învecinează cu Ucraina şi a cunoscut tensiuni serioase cu Rusia, în special din cauza teritoriului separatist pro-rus din estul ţării, Transnistria, unde sunt staţionate trupe ruseşti. În februarie, preşedintele rus Vladimir Putin a revocat un decret de politică externă din 2012 care recunoştea parţial independenţa Republicii Moldova, reaminteşte CNN.

Maia Sandu a explicat în interviul acordat lui Amanpour că în Transnistria există un regim care este susţinut de Rusia. „Există trupele ruseşti care sunt staţionate ilegal în regiunea transnistreană. Şi, bineînţeles, acesta este modul în care autorităţile ruse încearcă să influenţeze lucrurile în Republica Moldova”, a spus Sandu.

Tensiunile au crescut şi mai mult de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în februarie 2022, odată cu expulzarea reciprocă de diplomaţi între Moscova şi Chişinău.

„Când oameni din Rusia încearcă să răstoarne un guvern ales în mod democratic, acesta este un semn foarte clar că nu există respect pentru această ţară”, a declarat Sandu pentru Amanpour, referindu-se la expulzarea diplomaţilor ruşi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Republica Moldova nu este în prezent membră a Uniunii Europene, dar a depus o cerere de aderare la scurt timp după ce Rusia şi-a lansat invazia, iar apoi a primit statutul de candidat în iunie 2022. Preşedinta Maia Sandu a precizat că „este un proces lung” şi a recunoscut că „există încă judecători corupţi şi procurori corupţi (în Republica Moldova) care nu vor ca reformele să aibă succes”. Ea a subliniat însă că „democraţia din Moldova se va păstra atunci când ţara va deveni stat membru al UE”.

Întrebată despre moartea lui Evgheni Prigojin, Maia Sandu a menţionat că „acest lucru nu face decât să reconfirme riscurile care vin dinspre Rusia, o ţară care nu are justiţie. Din păcate, acest lucru nu se limitează la graniţele Rusiei. Din păcate, acesta este modul în care Rusia acţionează şi faţă de vecinii săi”, a spus Maia Sandu.

Interviul integral cu Maia Sandu va fi difuzat de CNN luni, la ora 20.00, ora României.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
29 Aug. 2026, 17:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Aug. 2026, 17:45 // Slider //  Realitatea.md

Meta va plăti aproximativ 17,1 miliarde de dolari pentru a închide unul dintre cele mai ample litigii din Statele Unite privind siguranța copiilor pe internet. Acordul a fost acceptat de 47 de state americane, Districtul Columbia și mai multe teritorii și vine după o serie de înfrângeri suferite de companie în instanță.

În cadrul înțelegerii, compania care deține Instagram și Facebook s-a angajat nu doar să achite o sumă uriașă, ci și să introducă noi măsuri pentru protejarea utilizatorilor adolescenți.

Printre modificările anunțate se numără limitarea utilizării Instagram și Facebook de către adolescenți la două ore pe zi, oprirea funcției de derulare infinită și restricționarea utilizării platformelor în intervalul 00:00–06:00. De asemenea, notificările vor fi dezactivate în timpul orelor de școală, între 08:00 și 15:00.

Înțelegerea a fost negociată de noul director juridic al Meta, C.J. Mahoney, cu aprobarea personală a lui Mark Zuckerberg. Compania a încercat astfel să evite un proces federal de amploare în California, unde mai multe state susțineau că produsele Meta au fost concepute într-un mod care poate crea dependență și poate afecta sănătatea și siguranța copiilor.

Meta, presată de mai multe înfrângeri în instanță

Presiunea asupra companiei a crescut după ce Meta a pierdut două procese importante în luna martie. Într-unul dintre cazuri, compania a fost acuzată că platformele sale au contribuit la problemele de sănătate mintală ale utilizatorilor tineri. Ulterior, pe 10 august, o curte federală de apel a respins încercarea Meta de a bloca procesele invocând protecția oferită de Secțiunea 230 din legislația americană și Primul Amendament.

În procesul de la Oakland, statele solicitau penalități care puteau ajunge la aproximativ 200 de miliarde de dolari, precum și modificări ale platformelor. În cele din urmă, cele 47 de state participante au acceptat acordul. Texasul, care nu s-a alăturat inițial înțelegerii, a ajuns ulterior la un acord separat cu Meta, în valoare de aproximativ un miliard de dolari, însoțit de măsuri similare pentru protecția tinerilor.

Meta se confruntă însă în continuare cu mii de alte procese intentate de adolescenți, familii și districte școlare. Un alt proces major este programat pentru luna octombrie, în California. Compania susține că are în continuare încredere că poate câștiga aceste litigii.