Curs valutar
  • EUR
    19.9719
    -0.0501%
  • USD
    17.2842
    -0.2146%
  • RUB
    0.2055
    -0.7786%
  • RON
    3.8094
    -0.0315%
  • UAH
    0.3864
    -0.3106%

Toate știrile

17 august 2026

VIDEO Un bărbat a încercat să traverseze Atlanticul într-o „roată de hamsteri”

07 Sept. 2023, 08:21
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
07 Sept. 2023, 08:21 // În Lume //  Redacția Realitatea

Un bărbat din Florida a fost arestat după ce a încercat să „ajungă la Londra” traversând Oceanul Atlantic într-un vas realizat de el și care seamănă cu o roată de hamster, relatează BBC.

Garda de Coastă a SUA l-a interceptat pe Reza Baluchi la aproximativ 110 km de Insula Tybee, statul Georgia, pe 26 august.

Oficialii au spus că bărbatul în vârstă de 44 de ani a refuzat să părăsească vasul timp de trei zile. Baluchi a încercat trei călătorii similare înainte, toate s-au încheiat cu intervenția Gărzii de Coastă.

 

Oficialii au spus că inițial a refuzat să coboare de pe ambarcațiunea improvizată și a amenințat că se va sinucide. El a susținut, de asemenea, că avea o bombă la bord, conform actelor judecătorești. La 1 septembrie, el s-a predat în cele din urmă și și-a abandonat ambarcațiunea.

Realitatea Live

17 Aug. 2026, 18:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
17 Aug. 2026, 18:34 // Slider //  Realitatea.md

Focar de ploșnițe la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București. Insectele au fost depistate în mai multe zone ale Secției de Recuperare Neuromusculară, iar conducerea instituției a decis închiderea secției pentru aproape o lună, în vederea efectuării procedurilor de dezinsecție. Măsura intră în vigoare luni, 17 august, și va fi valabilă până pe 14 septembrie. În această perioadă, autoritățile sanitare vor să elimine focarul și să prevină răspândirea insectelor către celelalte secții ale spitalului.

În secție sunt internați în prezent 31 de pacienți. O parte dintre aceștia urmează să fie externați, iar cei care au în continuare nevoie de tratament vor fi transferați către alte spitale din București. Printre pacienți se află și persoane imobilizate la pat, care necesită îngrijiri medicale continue.

Reprezentanții spitalului au anunțat că vor fi aplicate toate procedurile de dezinsecție necesare, astfel încât focarul să fie eliminat, iar riscul de extindere către alte spații să fie redus. Activitatea medicală de recuperare nu este sistată complet. Pacienții se vor putea adresa în continuare Spitalului „Bagdasar-Arseni”, însă doar prin intermediul spitalizărilor de zi și al serviciilor ambulatorii.

Cazurile de ploșnițe în spitalele din București nu sunt o premieră, iar în situații similare au fost dispuse închiderea temporară a unor secții și efectuarea tratamentelor de dezinsecție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!