Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Guvernul promite că morții nu vor vota la locale! Cum va lupta cu transportarea ilegală a votanților?

12 Sept. 2023, 12:36
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
12 Sept. 2023, 12:36 // Actualitate //  Victoria Laur

Guvernul oferă asigurări că la alegerile locale de pe 5 noiembrie pe listele electorale nu se vor regăsi persoane decedate. Declarația a fost făcută de secretarul general al Executivului, Artur Mija.

Potrivit lui, Agenția Servicii Publice a verificat listele electorale înainte de a le transmite Comisiei Electorale Centrale. Totodată, un nou control ar urma să aibă loc chiar înaintea scrutinului.

„Listele electorale au fost expediate de Agenția Servicii Publice către Comisia Electorală Centrală. Înainte de expediere, s-au făcut verificări, care să ne asigurăm că nu se regăsesc persoane decedate. Înainte de alegeri va fi o verificare suplimentară, ca să evităm aceste cazuri”, a declarat Mija.

Funcționarul a mai precizat că, prin decretul premierului Dorin Recean, a fost creat un grup interinstituțional, din care fac parte membri ai Comisiei Electorale Centrale, Serviciului de Informații și Securitate, Agenției Servicii Publice, Serviciului Fiscal de Stat și mai multor ministere.  Au avut loc ședințe la care s-a decis că instituțiile statului vor oferi sprijin CEC, pentru „verificare legalității finanțării campaniilor electorale, ca orice donație suspicioasă să fie depistată. De asemenea, au fost elaborate proceduri de intervenție pentru depistarea mitei, organizarea concertelor electoral, transportului organizat către secțiile de votare”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Forțele de ordine vor colabora cu funcționarii CEC, pentru verificare vehiculelor și prevenirea transportării ilegale a alegătorilor, a mai precizat Mija. Totodată, conform lui, Executivul, Guvernul nu va admite utilizarea resurselor administrative și implicarea funcționarilor în acțiuni electorale, în timpul orelor de serviciu.

Cetățenii sunt îndemnați să semnaleze orice potențială fraudate. Conform lui Mija, inițiat, organele electorale locale și Poliția le vor examina, iar dacă se va considera că ilegalitățile pot prejudicia rezultatul alegerilor, candidații care le comit pot fi excluși din cursa electorală.

„Dacî comisiile vor consideră că încălcările electorale sunt de natură să prejudicieze rezultatul și favorizeze unul dintre candidați în mod ilegal, au inclusiv dreptul de a anula înregistrarea respectivului candidat”, a punctat Mija.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 10:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 10:45 // Societate //  Daniela Baranovschi

Mai multe târguri cu produse autohtone vor fi organizate în acest weekend, 7–8 noiembrie, în sectoarele Capitalei. Vizitatorii vor putea găsi fructe și legume de sezon, produse apicole, mărfuri alimentare și nealimentare, dar și obiecte realizate de meșteri populari. Evenimentele au drept scop susținerea producătorilor locali, anunță Primăria Chișinău.

În sectorul Botanica, pe bulevardul Dacia 26, la intersecție cu bulevardul Traian, va avea loc Târgul cu Tradiții, organizat în perioada 6–8 noiembrie.

În sectorul Buiucani, sâmbătă, 7 noiembrie, producătorii locali vor participa la târgul „EcoLocal”, organizat în apropierea centrului Kentford, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 202. În același sector, pe 7 și 8 noiembrie, în apropierea cinematografului Patria Loteanu, va fi organizat târgul meșterilor populari și producătorilor autohtoni „Yard Sale”.

Tot în perioada 6–8 noiembrie, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” va avea loc un târg cu miere și produse apicole. În Parcul „Alunelul”, pe 7 și 8 noiembrie, vizitatorii vor putea merge la târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”.

În sectorul Centru, pe strada Mitropolit Varlaam, între străzile Armenească și Tighina, continuă iarmarocul „Brumar”, unde sunt comercializate fructe, legume de sezon, material săditor și semințe. Acesta va fi deschis până pe 15 noiembrie. Până la aceeași dată va funcționa și iarmarocul „Toamna Argintie”, de pe strada Cărbunari 9, cu fructe și legume de sezon.

În sectorul Rîșcani, duminică, 8 noiembrie, în scuarul „Mezon”, de pe bulevardul Moscova 21, va fi organizat târgul „Mami & Co Fair”.

Primăria îndeamnă locuitorii Capitalei să viziteze târgurile și să susțină producătorii autohtoni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!