Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Ursula von der Leyen a lansat prima navă portcontainer alimentată cu metanol curat, fabricat cu energie solară

14 Sept. 2023, 17:57
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
14 Sept. 2023, 17:57 // În Lume //  Realitatea.md

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a marcat în Danemarca lansarea primei nave portcontainer alimentată cu metanol curat, fabricat cu energie solară, o reprezentare a deciziei „UE de a fi pionier în lupta împotriva schimbărilor climatice”, relatează Caleaeuropeană.

„Schimbările climatice și încălzirea globală nu sunt fenomene noi. Știința și politica le discută de zeci de ani. Și, de la fel de mult timp, știm cu toții că trebuie să reducem emisiile de gaze cu efect de seră. Cu toate acestea, când am preluat mandatul acum patru ani, ideea de a avea un transport maritim cu zero emisii nete nu era decât un vis. Încă lipsea ceva pentru a declanșa investiții mari în tehnologii ecologice: Aveai nevoie de certitudine cu privire la direcția de deplasare, de o rută clară pentru a putea porni la drum. Iar noi am răspuns apelului dumneavoastră.

În 2019, Comisia Europeană a prezentat Pactul verde european, nu doar cu o viziune clară pentru ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic, ci și cu o lege obligatorie, la care au aderat toate cele 27 de state membre ale noastre – cel mai mare bloc economic de pe Pământ. Iar acest lucru a creat predictibilitatea de care aveați nevoie pentru a acționa”, și-a început aceasta discursul.

Un alt element al acestei nave portcontainer pe care Ursula von der Leyen l-a subliniat este acela că ”modelează economia viitorului” prin acțiuni de pionierat, mai ales în contextul în care 90% din comerțul mondial este transportat pe mare, în vreme ce transportul maritim internațional reprezintă 3% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, astfel că prin decarbonizarea acestui sector sunt create noi lanțuri de aprovizionare, noi industrii și mii de noi locuri de muncă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:05 // Societate //  Valentina Buza

Circa 1.200 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate astăzi, 31 octombrie, în lacul din Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu”, din sectorul Rîșcani al Capitalei. Primarul Ion Ceban a precizat că este a treia intervenție de acest fel, după cele organizate în parcurile „La Izvor” și „Valea Trandafirilor”.

Totodată, în această dimineață, alte 750 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate în lacul de pe strada Albișoara.

Potrivit edilului, Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu” a trecut prin lucrări ample de reabilitare și modernizare. Au fost amenajate terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, alei și faleze în jurul lacului.

De asemenea, au fost instalate un nou sistem de iluminat public, camere de supraveghere și mobilier urban, iar zona a fost completată cu un spațiu de plajă.

Ion Ceban afirmă că municipalitatea continuă investițiile în protejarea și întreținerea parcurilor și lacurilor din Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!