Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

13 septembrie 2026

VIDEO În Nagorno-Karabah începe un nou război: Reacția Rusiei la cererea Azerbaidjanul către Armenia de a se retrage

19 Sept. 2023, 16:45
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
19 Sept. 2023, 16:45 // Actualitate //  Elena Putregai

Azerbaidjanul a lansat marți, 19 septembrie curent, o operațiune militară în Nagorno-Karabah, la trei ani de la precedentul război de acolo, cerând retragerea „totală și necondiționată” a inamicului său armean din această regiune disputată de zeci de ani cu Armenia.

VIDEO Escaladare în Karabakh: Azerii anunță „operațiune anti-teroristă”

Diplomații armeni au afirmat că este o „agresiune pe scară largă” care vizează o „epurare etnică”. De asemenea, au spus că Rusia, garant al unei încetări a focului care datează din 2020 și care dispune de forțe de menținere a păcii pe teren, ar trebui să „oprească agresiunea azeră”.

Azerbaidjanul a început o „operațiune antiteroristă”

Premierul armean Nikol Pachinian a convocat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate armean pentru a discuta criza. Erevanul a mai spus că nu are trupe în Karabah, sugerând că forțele separatiste sunt pe cont propriu împotriva armatei azere.

Marți dimineață, Ministerul azer al Apărării a anunțat lansarea unor „operațiuni antiteroriste” pentru a dezactiva „pozițiile forțelor armate armene”, în urma morții a șase azeri în explozia unei mine pe un șantier de infrastructură rutieră.

Tensiunile cresc de luni de zile în legătură cu Nagorno-Karabah, un teritoriu separatist al Azerbaidjanului cu majoritate armeană, care a fost deja în centrul a două războaie între Erevan și Baku, ultimul dintre ele durând șase săptămâni în urmă cu trei ani.

Diplomații azeri au avertizat că „singura modalitate de a obține pacea și stabilitatea” este „retragerea necondiționată și totală a forțelor armate armene” din teritoriu și „dizolvarea așa-zisului regim” al separatiștilor.

Ministerul armean al Apărării i-a asigurat pe separatiști că „Armenia nu are nicio armată în Nagorno-Karabah”, lăsând să se înțeleagă că aliații săi separatiști sunt cei care se confruntă cu armata inamică.

Separatiștii au afirmat că Stepanakert, capitala Nagorno-Karabah, dar și alte orașe sunt ținta unor „tiruri intense”, acuzând Azerbaidjanul că desfășoară „o operațiune militară de amploare”.

Declarația Ministerului Apărării din Azerbaidjan cu privire la începerea măsurilor antiteroriste în Karabakh

Reacția Rusiei

Baku a transmis că a informat Rusia și Turcia cu privire la operațiunile sale în enclavă și că vizează doar „ținte militare legitime” și nu civili. De asemenea, a mai spus că înființează „coridoare umanitare” pentru a evacua civilii din Nagorno-Karabah.

Rusia, aliatul tradițional al Armeniei și o putere regională, a cerut Baku și Erevan să „oprească vărsarea de sânge”. Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a cerut ambelor părți să respecte acordurile existente și să „evite provocările”.

Zaharova a adăugat marți că Azerbaidjanul a avertizat forțele ruse de menținere a păcii din Karabah cu privire la o acțiune militară împotriva separatiștilor cu doar câteva minute înainte de a o începe.

Baku a justificat această operațiune militară prin moartea a patru polițiști și a doi civili azeri în urma exploziei unor mine la locul unui tunel în construcție între Shusha și Fizuli, două orașe din Nagorno-Karabah aflate sub control azer. Serviciile de securitate azere au acuzat un grup de „sabotori” separatiști armeni că au plantat minele și au comis un act de „terorism”.

În Nagorno-Karabah au mai fost două războaie

Nagorno-Karabah, scena a două războaie între Armenia și Azerbaidjan, unul la începutul anilor 1990 și altul în toamna anului 2020, este una dintre cele mai minate regiuni din fosta URSS.

Exploziile fac victime în mod regulat, la fel ca și ciocnirile armate.

Între timp, marți, Ministerul azer al Apărării a acuzat armata armeană că a rănit doi militari azeri în urma unor tiruri de mortiere și arme de calibru mic în sectorul Agdam din nord-estul Karabahului.

De asemenea, a acuzat armata armeană că a tras cu arme de calibru mic asupra pozițiilor azere din districtul Gadabay, la granița dintre cele două țări, în timpul nopții, iar pe separatiștii armeni că au luat la țintă sistemul GPS al unui avion de pasageri azer prin interferențe radio.

În iulie, premierul armean Nikol Pachinian a declarat într-un interviu pentru AFP că un nou război cu Azerbaidjanul este „foarte probabil”.

Precedentul conflict, din 2020, s-a încheiat cu o înfrângere militară armeană, Erevanul fiind nevoit să cedeze teritoriile din Nagorno-Karabah și din împrejurimi către Baku. A fost semnată o încetare a focului mediată de Moscova , care a implicat desfășurarea de forțe rusești de menținere a păcii rusești, dar confruntări armate au continuat să aibă loc în mod regulat.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
13 Sept. 2026, 09:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Sept. 2026, 09:20 // Slider //  Ana Panaguța

O fetiță de 6 ani se află în stare gravă, după ce automobilul în care se afla împreună cu părinții săi a ajuns într-un canal de scurgere a apei. Accidentul s-a produs în jurul orei 02:00, în apropierea localității Făgureni, raionul Strășeni.

Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, conducătorul unui automobil de model Toyota RAV4 ar fi pierdut controlul asupra volanului, în circumstanțe care urmează să fie stabilite. Mașina a derapat de pe traseu și a ajuns într-un canal de scurgere a apei.

În urma impactului, un bărbat de 39 de ani, soția acestuia, de 37 de ani, și fiica lor de 6 ani au fost transportați la spital cu diverse traumatisme. Starea minorei este gravă.

Polițiștii l-au testat alcoolscopic pe bărbatul de 39 de ani, fiind înregistrată o concentrație de 0,85 mg/l alcool în aerul expirat. Femeii i-au fost prelevate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Oamenii legii urmează să stabilească cine se afla la volan în momentul producerii accidentului, dar și toate circumstanțele în care s-a produs cazul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!