Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Riscuri să vedem drone și să stăm în întuneric. Parlamentul a votat PRELUNGIREA STĂRII DE URGENȚĂ

21 Sept. 2023, 13:21
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
21 Sept. 2023, 13:21 // Actualitate //  Victoria Laur

Parlamentul a votat prelungirea stării de urgență cu 60 de zile. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de joi a deputaților.

Proiectul a fost prezentat nu de premier, ci de ministrul Apărării Adrian Efros. Conform proiectului, măsură se prelungește începând cu 2 octombrie.

Autoritățile consideră că nu este exclus ca pe teritoriul țării noastre să cadă obiecte periculoase sau dronele să ne survoleze accidental spațiul aerian. De asemenea, nu este exclus ca forțele armate ruse să intensifice atacurile cu rachete de croazieră a infrastructurii energetice a Ucrainei, ceea ce ar putea duce la perturbarea aprovizionării cu energie electrică a Republicii Moldova

Alegerile se pot desfășura în circumstanțele actuale, consideră Parlamentul. Măsura nu va afecta desfășurarea scrutinului de pe 5 noiembrie, când urmează să fie aleasă administrația publică locală.

Proiectul a fost aprobat cu votul a 57 de deputaţi, unul a fost împotrivă, iar 4 s-au abţinut.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De pe 24 februarie 2022, când armata rusă a intrat în Ucraina, guvernarea de la Chișinău a anunțat stare de urgență, care este prelungită în continuu. Conform ultimului proiect al deciziei de Guvern, „riscurile la adresa țării noastre rămân pertinente”.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 18:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
04 Nov. 2026, 18:30 // Slider //  Cătălina Boico

Primul reactor al centralei nucleare de la Cernavodă ar urma să livreze din nou energie în rețeaua României vineri, 6 noiembrie. Nuclearelectrica a început miercuri, 4 noiembrie, procedurile de repornire, după ce au fost îndeplinite condițiile minime necesare, scrie BANI.MD. Unitatea ar urma să ajungă sâmbătă, 7 noiembrie, la o putere de 620 MW livrată în rețea.

Unitatea 1 a fost oprită pe 28 iulie, iar Unitatea 2, pe 13 august. Seceta a redus debitul Dunării și a coborât nivelul apei în zona de unde centrala o captează pentru răcire. Ploile din ultima perioadă au contribuit la creșterea nivelului apei. Calendarul comunicat de Nuclearelectrica vizează prima unitate.

„Reconectarea unității la SEN este necesară pentru securitatea energetică și stabilitatea sistemului”, a declarat Mihai Gioară, directorul general al Nuclearelectrica.

El a precizat că, pe durata opririi, specialiștii au lucrat pentru a menține instalațiile în condiții sigure. Compania caută, împreună cu autoritățile și partenerii, soluții care să reducă efectele unor noi scăderi ale nivelului Dunării asupra funcționării centralei.

Când ambele reactoare funcționează, centrala de la Cernavodă acoperă aproximativ o cincime din consumul de electricitate al României. Debitul scăzut al Dunării a afectat și producția hidrocentralelor de la Porțile de Fier, care s-a redus la jumătate în contextul secetei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!