Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

30 august 2026

ONG-urile din media condamnă interdicția aplicată Elenei Covalenco în Transnistria: Cerem autorităților să ia act

22 Sept. 2023, 13:36
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
22 Sept. 2023, 13:36 // Actualitate //  Victoria Laur

Organizațiile din media condamnă interdicția aplicată de regimul de la Tiraspol Elenei Covalenco. Jurnalista a fost anunțată că nu va putea intra în regiunea separatistă timp de 3 ani.

Declarația a fost semnată de Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Independente, Asociația Presei Electronice, Centrul de Investigații Jurnalistice, Comitetul pentru Libertatea Presei, Asociația Media Guard, Centrul „Acces-Info”, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic și RISE Moldova.

„Autoritățile neconstituționale din stânga Nistrului au declarat-o pe Elena Covalenco „indezirabilă” pe o perioadă de trei ani, în contextul în care în luna iulie curent jurnalista documentase un reportaj la Tiraspol.

Atenționăm autoritățile legitime ale Republicii Moldova asupra gravității ingerințelor aduse drepturilor și libertăților omului, garantate la nivel național și internațional, atât prin încălcarea libertăților individuale și siguranței persoanelor, cât și prin ingerințele aduse drepturilor speciale garantate jurnaliștilor. (…)

Organizațiile semnatare condamnă cu vehemență acțiunile abuzive și ilegale ale forțelor separatiste de la Tiraspol, îndreptate împotriva jurnaliștilor, și semnalează inadmisibilitatea tolerării unor astfel de încălcări grave.

Cerem autorităților legitime ale Republicii Moldova să ia act de aceste practici sfidătoare și să întreprindă măsurile necesare în vederea asigurării drepturilor și libertăților garantate de lege presei”, se arată în declarație.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Într-o reacție publicată vineri dimineața, Biroul politici de reintegrare (BPR) a condamnat interdicția aplicată jurnalistei Elena Covalenco pentru acces în regiunea transnistreană pentru o perioadă de 3 ani. Autoritatea califică decizia Tiraspolului drept una „regretabilă”.

„Urmărește o altă agendă decât cea declarată public, aducând procesul de negocieri în impas. Măsurile întreprinse de autoritățile neconstituționale periclitează eforturile Chișinăului și ale partenerilor săi externi de a găsi o soluție pașnică și durabilă a dosarului transnistrean”, se arată în declarație.

Joi, Elena Covalenco pleca la un meci de fotbal la Tiraspol și a aflat despre măsura impusă de autoritățile separatiste.

„Tocmai am fost înștiințată de către forțele separatiste de la Tiraspol că am interdicție de intrare într-o regiune a țării mele. Pur și simplu mergeam la meci. Mulțumim autorităților constituționale ca au făcut tot posibilul ca meciul de azi sa aibă loc pe un teritoriu unde securitatea ta depinde de voința unui regim ilegal”, a scris Elena Covalenco miercuri.

FMF nu a comentat deocamdată situația.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
30 Aug. 2026, 15:19
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Aug. 2026, 15:19 // Slider //  Ana Panaguța

Rujeola continuă să reprezinte o amenințare, iar scăderea acoperirii vaccinale crește riscul apariției unor noi focare. În 2024, în Regiunea Europeană au fost raportate 127.350 de cazuri de rujeolă, de două ori mai multe decât în 2023 și cel mai mare număr înregistrat din 1997, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății și UNICEF.

Republica Moldova s-a confruntat, la rândul său, cu focare de rujeolă. În 2018, după o perioadă în care acoperirea vaccinală a scăzut, în țară au fost raportate 340 de cazuri. Specialiștii atrag atenția că menținerea unei rate ridicate de vaccinare este esențială pentru prevenirea răspândirii bolii și protejarea copiilor.

„Odată cu dezvoltarea internetului și a rețelelor sociale au început să se intensifice mișcările antivacciniste care promovau tot felul de falsuri, pentru ca oamenii să refuze vaccinarea. Consecințele au fost grave: s-a redus numărul copiilor vaccinați și s-a ridicat valul epidemic al cazurilor de rujeolă”, a declarat Angela Paraschiv, secretară de stat la Ministerul Sănătății.

În acest context, Ministerul Sănătății și UNICEF au realizat documentarul „Calea spre un viitor mai sigur: fără rujeolă, fără rubeolă, fără oreion”, în care medici și specialiști în sănătate publică explică riscurile celor trei boli și răspund celor mai frecvente întrebări și temeri ale părinților despre vaccinarea ROR.

Rujeola, rubeola și oreionul pot provoca complicații grave. În cazul oreionului, la băieți poate apărea orhita urliană, o inflamație a testiculelor care, în cazurile severe, poate afecta funcția reproductivă.

„Vaccinarea este un gest simplu care protejează nu doar copilăria, dar și șansa adultului de a avea o familie și urmași”, susține Iurie Arian, medic urolog-androlog, specialist în tratamentul infertilității la bărbați.

Rubeola este deosebit de periculoasă în timpul sarcinii. Infecția poate provoca pierderea sarcinii sau sindromul rubeolic congenital, asociat cu afectarea inimii, ochilor, auzului și sistemului nervos al copilului.

În Republica Moldova, imunizarea împotriva rubeolei a avut rezultate importante. Dacă în perioada 1995–2012 au fost înregistrate aproape 28.000 de cazuri, după introducerea vaccinării în 2002 numărul acestora a fost redus la zero. La nivel global, cazurile raportate de rubeolă au scăzut cu 97% între 2000 și 2022.

În cazul oreionului, imunizarea a fost introdusă în Republica Moldova în 1982, iar din 2002 este utilizată schema cu două doze de vaccin combinat ROR, împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei. Aceasta a contribuit la reducerea cu peste 97% a nivelului de îmbolnăviri până în 2006.

Datele din 2024 arată însă că acoperirea vaccinală rămâne sub nivelul recomandat în unele grupe de vârstă. Aceasta a fost de 83,9% la copiii de un an, 93,1% la cei de 6–7 ani și 93,5% la cei de 15 ani.

Specialiștii spun că este necesară o acoperire vaccinală de peste 95% pentru a limita răspândirea bolilor și pentru a proteja inclusiv copiii care nu pot fi imunizați din motive medicale.

Vaccinul ROR este oferit gratuit în Republica Moldova. Prima doză este administrată la vârsta de 12 luni, urmată de rapeluri la 6–7 ani și la 15–16 ani, conform schemei naționale de imunizare.

Documentarul „Calea spre un viitor mai sigur: fără rujeolă, fără rubeolă, fără oreion” este realizat de Ministerul Sănătății și UNICEF, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Organizația Mondială a Sănătății, cu suportul Guvernului Marii Britanii.