Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Investigația CASTA: RISE Moldova câștigă dosarul împotriva lui Eduard Tviordohleb

25 Sept. 2023, 10:15
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Sept. 2023, 10:15 // Actualitate //  Realitatea.md

Eduard Tviordohleb, personaj important din Investigația CASTA, a pierdut procesul de judecată cu RISE Moldova, după doi ani. Decizia este irevocabilă, iar Tviordohleb urmează să achite redacției 12.000 de lei.

„RISE Moldova câștigă dosarul împotriva lui Eduard Tviordohleb, nume de cod: Moldovan, numit în operațiunile antidrog drept „responsabilul cu realizarea cocainei în Comunitatea Europeană”.

Mai mult, Tviordohleb trebuie să ne achite și 12.000 de lei, drept cheltuieli de asistență juridică. Asta după ce, pe 20 septembrie a.c., Curtea Supremă de Justiție a respins recursul declarat de către Eduard Tviordohleb în cauza civilă împotriva RISE Moldova, cu privire la apărarea onoarei și demnității profesionale”, anunță Rise Moldova.

Amintim că RISE Moldova a publicat o investigație intitulată „Casta”. Jurnaliștii relatează despre faptul că cocaina columbiană ar intra prin porturi vulnerabile de la Marea Neagră, iar pe lanțul de distribuție interferează gulerele albe de la Chișinău și crima organizată din regiune. O anchetă internațională – demarată de agenția americană antidrog (DEA), împreună cu serviciul de securitate ucrainean (SBU), Europol, polițiile română, bulgară, germană și costaricană – a falimentat în fața unui stat capturat chiar de rețeaua urmărită. În articol se subliniază că câțiva ofițeri au muncit în secret la acest caz îngropat în arhiva serviciului special al Ministerului de Interne (MAI), iar RISE a obținut o parte din documentele operative.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Protejat instituțional ca într-un caz de manual, cartelul reprezintă regimul oligarhic din Moldova: un grup transpartinic care a supraviețuit 20 de ani, pendulând geopolitic”, scrie RISE.

Ancheta care vizeză gruparea respectivă conține și nume influente din Republica Moldova, inclusiv Vlad Plahotniuc, Iurie Luncașu sau Ilan Șor.

Citiți AICI întreaga investigație.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 13:06
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 13:06 // Societate //  Ana Panaguța

Tăieri ilegale de arbori au fost depistate de inspectorii de mediu în raioanele Dondușeni și Cahul. În total, au fost identificați 39 de arbori tăiați fără respectarea legislației, iar prejudiciile cauzate mediului sunt în curs de recuperare sau au fost estimate la zeci de mii de lei.

În raionul Dondușeni, inspectorii de mediu au documentat trei cazuri de tăiere și sustragere ilegală a masei lemnoase din fondurile forestiere gestionate de primăriile Tîrnova, Briceni și Țaul.

În urma verificărilor, au fost identificate 21 de cioate ale unor arbori de diferite specii. Volumul masei lemnoase tăiate ilegal este de 7,806 metri cubi, iar prejudiciul adus mediului a fost estimat la 25.060 de lei. Unul dintre cazuri a fost depistat în flagrant, iar persoanei responsabile i-a fost întocmit un proces-verbal contravențional.

Totodată, inspectorii au întocmit alte trei procese-verbale pentru încălcarea regulilor de gestionare a deșeurilor.

Un alt caz de tăiere ilegală a fost documentat în extravilanul localității Moscovei, raionul Cahul. Acolo, inspectorii de mediu, împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Cahul, sectorul Bucuria, au identificat 18 arbori de ulm și salcie tăiați ilegal.

Pe acest caz a fost întocmit un proces-verbal contravențional, iar prejudiciul cauzat mediului a fost calculat. Autoritățile urmează să întreprindă demersurile legale pentru recuperarea acestuia.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului anunță că va continua controalele pentru prevenirea încălcărilor legislației și protejarea fondului forestier.