Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

30 august 2026

DOC Controversatul politician Rizea, impus să plătească prejudicii morale unei jurnaliste din România

03 Oct. 2023, 11:26
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2023, 11:26 // Actualitate //  Realitatea.md

Judecătoria Chișinău, sediul Centru, l-a obligat pe Cristian Rizea, extrădat autorităților din România în aprilie curent, să-i achite prejudicii morale de 25 de mii de lei jurnalistei de investigație din România, Emilia Șercan, cunoscută pentru deconspirarea plagiatelor tezelor de doctorat ale unor politicieni români de rang înalt, scrie anticoruptie.md.

În iulie 2022, Rizea declara că deține documente care ar demonstra că „Emilia Șercan a orchestrat împreună cu servicii secrete din Federația Rusă atacul la premierul Nicolae Ciucă”. Șercan a comentat că operaţiunea de kompromat, prin scurgerea unor imagini cu caracter intim, are legătură cu dezvăluirea pe care a făcut-o despre plagiatul admis de premierul Nicolae Ciucă.

În luna iulie curent, 19 ONG -uri din România au transmis un memoriu Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  de la București, cerându-i să facă demersurile necesare pentru respectarea legii de către organele din subordine în cazul jurnalistei. În pofida numeroaselor sesizări făcute de jurnalistă, în dosarele penale în care a reclamat încălcarea vieții private, organele de cercetare penală nu și-au îndeplinit, de mai bine de un an, obligaţia lor legală de a lua măsurile necesare pentru limitarea consecinţelor infracţiunilor despre care au fost sesizate.

Fostul deputat român, Cristian Rizea, extrădat de autoritățile Republicii Moldova pe 27 aprilie și încarcerat în România, a supărat mai multă lume în cei șase ani de refugiu la Chișinău. În instanța de fond rămân pe rol câteva dosare, în care Rizea este învinuit de defăimare. În alte „procese de onoare” s-au pronunțat de-a lungul vremii decizii irevocabile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit anticoruptie.md, în instanța de fond au rămas nerezolvate cel puțin patru cauze în care Cristian Rizea este învinuit că a adus prejudicii onoarei, demnității și reputației profesionale. În faza de pregătire este acțiunea inițiată de fosta funcționară de la Primăria Chișinău, Veronica Herța, care l-a acționat în judecată pentru „dezvăluirile” din emisiunea: „Spovedania lui Rizea”. Totodată, nu s-a ajuns la o finalitate în litigiul cu Societatea cu Răspundere Limitată ENTOURAGE & COMPANY, care l-a chemat în fața instanței pe Rizea pentru declarații calomnioase. Fără un verdict final a rămas și cauza inițiată de intrpreta Olia Tira, dar și cea în care omul de afaceri Nicolae Ciornîi își apără onoarea, demnitatea și reputația profesională.

În afară de aceste dosare, fostul deputat PSD mai figurează ca reclamant în câteva dosare civile şi de contencios administrativ. Acesta a contestat decretul prezidenţial privind retragerea cetăţeniei moldoveneşti şi actele emise de întreprinderea de stat Registru.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
30 Aug. 2026, 12:46
 // Categoria: Sport // Autor:  Ana Panaguța
30 Aug. 2026, 12:46 // Sport //  Ana Panaguța

Sportivii moldoveni au obținut rezultate remarcabile la prima ediție a Campionatului European de Judo Ne-Waza, desfășurat în perioada 29–30 august 2026, la Riga, Letonia.

Competiția, organizată de European Judo Union (EJU), este dedicată exclusiv luptei la sol, una dintre componentele tehnice și spectaculoase ale judo-ului.

Republica Moldova a fost reprezentată cu succes la mai multe categorii de vârstă.

La seniori, Alexandru Moraru a cucerit titlul de campion european la categoria de până la 66 kg. Tot la 66 kg, Vadim Bunescu a obținut medalia de bronz, iar Cornel Andries, la categoria 81 kg, s-a clasat pe locul VII.

La categoria juniori, Alexandru Tuzlucov a câștigat medalia de bronz la 66 kg.

Același sportiv a urcat pe podium și la categoria cadeți, unde a obținut medalia de bronz la 73 kg.

Rezultatele obținute la ediția inaugurală a Campionatului European de Judo Ne-Waza confirmă evoluția sportivilor moldoveni și marchează o participare importantă a Republicii Moldova la această nouă competiție continentală.