Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Peste 20 de mii de moldoveni au sunat, în primele 9 luni ale anului, la Moldovagaz. De ce au făcut-o

03 Oct. 2023, 14:01
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2023, 14:01 // Actualitate //  Realitatea.md

Circa 25 mii de consumatori s-au adresat, pe parcursul perioadei ianuarie – septembrie 2023, la Contact-centrul SA „Moldovagaz” prin intermediul liniei telefonice unice 1304. Potrivit serviciului relații publice al companiei, majoritatea covârșitoare a apelurilor, și anume 24 146, au parvenit de la locuitorii capitalei.

„12 903 de persoane s-au adresat în legătură cu achitarea facturii, cu privire la compensația acordată s-au adresat 3 399 de consumatori, iar lipsa facturii de plată s-au adresat 935 de consumatori, cu erorile în facturare s-au adresat 1 352 de persoane.
În legătură cu relațiile contractuale au apelat 1 550 de consumatori, iar 1 211 au transmis prin această cale indicii contorului, alte întrebări de ordin tehnic au apelat 3 623 de persoane. Programul de lucru al centrului este de luni până vineri de la orele 8.00 până la 17.00, iar pentru situații de urgență este preconizat numărul 904, care este disponibil 24 din 24”, informează responsabilii.
Totodată, numărul de utilizatori ai serviciului „Cabinetul personal al consumatorului” a constituit 17 767 de persoane, fiind de creștere de la începutul anului cu 4 446 de unități.

„Accesând contul său, utilizatorul poate verifica istoricul de consum pentru ultimele 12 luni, precum și bilanțul curent al acestuia. Alte opțiuni oferite din Cabinet includ posibilitatea de a expedia la distanță indicii curenți ai contorului, precum și să fie descărcată și achitată factura în regim online. La fel, consumatorul poate lăsa online cererea pentru a resemna sau rezilia contractul, să se adreseze pentru suport la contact-centrul întreprinderii, precum și să plaseze reclamații”, explică reprezentanții Moldovagaz.

Totodată, în oficiu comercial din mun. Chișinău în perioada de referință au fost deserviți 55 268 consumatori finali, iar on-line au fost prelucrate 7 323 de cereri ale consumatorilor. Prin intermediul platformei online pe pagina companiei consumatorii au achitat 50 194 facturi în sumă totală de 74,622 milioane de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La fel, începând cu luna august 2021, consumatorii de gaze din capitală pot apela la сall-centrul întreprinderii „Chișinau-gaz” la numărul 1305, pentru soluționarea problemelor de ordin tehnic și transmiterea indicilor.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
04 Nov. 2026, 19:36 // Slider //  Vlada Ciorici

Uniunea Europeană ar putea încheia negocierile de aderare cu Muntenegru până la finalul acestui an și ar putea semna tratatul cu această țară în iunie 2027, a anunțat miercuri Comisia Europeană, transmite Reuters. Tratatul de aderare ar trebui apoi ratificat de toate cele 27 de state membre actuale, ceea ar putea permite ca aderarea efectivă a Muntenegrului să aibă loc în 2028.

“Pentru prima dată din 2011, când UE a încheiat negocierile de aderare cu Croația, UE se află în situația de a încheia, în curând, negocierile de aderare cu o altă țară candidată: Muntenegru”, a precizat executivul UE în raportul său anual privind politica de extindere.

“Acest lucru este o dovadă a eforturilor susținute ale Muntenegrului de a avansa pe calea europeană și de a implementa reformele necesare pentru a transforma aderarea la UE în realitate”, s-a mai menționat în document, adăugându-se că “se consideră că negocierile de aderare ar putea fi, în mod realist, încheiate până la sfârșitul anului 2026”.

Muntenegrul, o țară cu o populație de doar 630.000 de locuitori, își propune să devină al 28-lea membru al UE în 2028. Aderarea la blocul comunitar presupune ratificarea tratatului de aderare de către toate cele 27 de state membre actuale, potrivit sursei citate.

“În săptămânile și lunile următoare, va fi esențial ca Muntenegrul să își mențină atenția asupra finalizării pregătirilor pentru aderarea la UE, să continue reformele adoptate și să asigure un sprijin constant din partea tuturor partidelor politice pentru parcursul său european”, a mai subliniat Comisia Europeană.

Uniunea Europeană consideră Muntenegrul drept țara candidată cea mai apropiată de aderare, în timp ce Albania, Ucraina și Republica Moldova sunt, de asemenea, considerate a se afla în fruntea listei pentru aderare.

În evaluarea progreselor Albaniei, Comisia Europeană a declarat că “este nevoie de cooperare între partide și de un dialog incluziv și constructiv în Parlament și cu societatea civilă pentru a avansa în privința reformelor esențiale pentru UE, în special în contextul celor mai ample proteste de la tranziția democratică a țării”.

“Albania trebuie să continue să adopte reforme esențiale pentru a îndeplini criteriile necesare încheierii negocierilor în toate capitolele.

Acest lucru este important pentru ca Albania să își atingă obiectivul ambițios, dar realizabil, de a încheia negocierile până la sfârșitul anului 2027″, a adăugat Comisia, au mai notat jurnaliștii de la Reuters.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!