Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

Poșta Moldovei iese la rampă: „Livrăm contra plată, inclusiv materiale electorale!”

05 Oct. 2023, 16:28
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
05 Oct. 2023, 16:28 // Actualitate //  Realitatea.md

„Livrăm contra plată, inclusiv materiale electorale”, este precizarea făcută de reprezentanții Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”, după ce un angajat a fost fotografiat în timp ce descarcă dintr-un microbuz zeci de ziare ce ar aparține partidului de guvernare.

„Urmare unor informații apărute în mass-media cu privire la transportarea materialului publicitar electoral de către curierii Poștei Moldovei, venim cu următoarele precizări: Potrivit prevederilor articolului 25 al Legii nr. 36/2016, Î.S. „Poșta Moldovei” este desemnată furnizor de servicii poștale universale pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv servicii de livrare a trimiterilor de curierat pe întreg teritoriul țării.

La subiect, Î. S. „Poșta Moldovei”, prestează servicii de livrare calitative, mai bine de 10 ani, în bază de contract, contra plată, conform tarifelor în vigoare care sunt publicate pe pagina web oficială a întreprinderii.

Serviciile noastre comerciale sunt accesibile pentru toate organizațiile și agenții economici care au nevoie de cei mai buni curieri din țară. Livrăm contra plată, inclusiv materiale electorale”, precizează Poșta Moldovei.

Amintim că fotografiile au fost publicate pe o rețea de socializare, iar în scurt timp au devenit virale. Au apărut și nemulțumiri în spațiul public, întrucât „Codul Electoral prevede că ziarele, pliantele, buletinele de campanie pot fi transmise la tipar doar cu o zi înainte de începerea oficială a campaniei electorale”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Adriana Vlas, purtătoarea de cuvânt a PAS, a declarat că formațiunea are contract cu „Poșta Moldovei”, însă fără a oferi alte detalii.

FOTO Un angajat de la „Poșta Moldovei”, surprins cum descarcă ziarele PAS de campanie. Ce spune partidul

Realitatea Live

20 Aug. 2026, 15:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
20 Aug. 2026, 15:55 // Slider //  Cătălina Boico

Autoritățile au finalizat cercetările preliminare la locul unde, în această dimineață, 20 august, au fost depistate resturile unui aparat de zbor fără pilot, în apropierea localității Giurgiulești. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, în urma investigațiilor au fost identificate două cratere formate în urma exploziei, cu dimensiunile de aproximativ 1,20 × 1,15 metri și 3,70 × 3,90 metri. Al doilea crater are o adâncime de aproximativ 55 de centimetri.

Totodată, în interiorul craterelor au fost depistate schije metalice rezultate în urma detonării părții de luptă. La aproximativ șase metri de unul dintre cratere au fost identificate fragmente ale motorului, precum și mai multe componente ale dronei.

„Potrivit constatărilor preliminare ale experților, resturile aparțin unui aparat de zbor fără pilot de tip Geran. Cercetările continuă pentru documentarea completă a circumstanțelor producerii incidentului, inclusiv stabilirea traiectoriei aparatului de zbor și a tuturor elementelor relevante ale cazului”, transmite MAI.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în urma atacurilor lansate în cursul nopții de Federația Rusă asupra infrastructurii portuare din zona Reni, Ucraina, au fost înregistrate două incidente provocate de drone în proximitatea frontierei de stat. Primul incident s-a produs astăzi, 20 august, în jurul orei 03:45, când patrula Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiulești, aflată în serviciu la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiulești-Reni, a observat o explozie într-o parcare destinată camioanelor, situată pe teritoriul Ucrainei, la aproximativ 150 de metri de punctul de trecere a frontierei.

Astfel, în urma exploziei, a izbucnit un incendiu de vegetație, care s-a extins pe o suprafață estimată la 70-100 de metri pătrați, pe teritoriul Republicii Moldova. La ora 03:50, prin intermediul Serviciului 112, a fost solicitat un echipaj de pompieri, iar incendiul a fost localizat la ora 04:30.

Cel de-al doilea incident a fost înregistrat la ora 09:25, când patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiulești a depistat, la aproximativ 1.000 de metri de frontiera de stat, pe teritoriul Republicii Moldova, un crater în interiorul căruia se aflau resturi ale unei drone, inclusiv motorul, placa de alimentare și elemente ale elicei.

Atacurile rusești din Ucraina, resimțite la frontiera de stat: Explozie și resturi de dronă, în Moldova