Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

15 august 2026

Curioși? Află care sunt cele mai stricăcioase motoare

08 Oct. 2023, 10:24
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
08 Oct. 2023, 10:24 // Life //  Realitatea.md

Motorul este cea mai importantă componentă a mașinii, de aceea e important să știi care sunt cele mai stricăcioase motoare și care sunt mașinile de care ar trebui să te ferești. Cu cât a evoluat tehnologia, cu atât au apărut mai multe probleme la mașini. Motoarele depind din ce în ce mai mult de calculator și de soft-urile care sunt instalate. Există, bineînțeles, foarte mașini bune, pe care le poți conduce sute de mii de kilometri fără nicio problemă. Dar, sunt și modele de care ar trebui să te ferești, transmite bani.md.

Cei care se întreabă care sunt cele mai stricăcioase motoare, trebuie să știe că nu doar producătorul mașinii este de vină. Ci și stilul de condus este un factor care influențează semnificativ. De exemplu, foarte mulți cumpărători de Ford s-au plâns, în trecut, de fiabilitatea mașinii. Dar, mecanicul Robert Marin, a explicat pentru ProMotor, care era principala cauză pentru lipsa fiabilității motorului, din punctul său de vedere.

„Am întâlnit destul de multe probleme la motoarele de Ford, din 2008. Mulți au venit în service cu mașini fabricate în acel an, după câțiva zeci de mii de kilometri parcurși. Probleme erau diverse, ba de la injectoare, ba de la diverse filtre. Însă problemele astea le-am întâlnit în general la cei care mergeau cu mașina subturată, nu o accelerau prea tare, ca să nu consume mult carburant. Alții, care au mers cu ea mai tare, nu au avut nicio problemă”, a explicat mecanicul.

Unele motoare montate pe Volkswagen și Skoda au dat ceva bătăi de cap șoferilor. În special cele fabricate în 2011.

„Am întâlnit destul de multe probleme la motoarele de 1.6 litri, diesel. Pica foarte repede EGR-ul. Îl înlocuiam și iar pica. Din fericire, au remediat problema asta la modelele următoare”, a mai spus Robert Marin, citat de promotor.ro.

De reținut că mecanicul a întocmit acest top pe baza propriei expertize și a mașinilor pe care le-a reparat de-a lungul anilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Orice mașină la mâna a doua poate avea probleme de care să nu îți dai seama. Dar, la fel de bine poți cumpăra o mașină care să te țină mult și bine.

„Depinde foarte mult de cum a fost condusă înainte, cum a fost întreținută și cum o conduce noul proprietar. De exemplu, poți lua o mașină care arată de nota 10, de care proprietarul a fost foarte mulțumit, dar tu să constați după câteva mii de kilometri că are probleme. Poți avea ghinion, să iei o mașină chiar înainte de a se defecta distribuția sau ambreiajul”, e de părere mecanicul.

Așadar, spune Robert Marin, nu există un model anume de care să te ferești. Ideal ar fi, la modul general, să te ferești de orice mașină la mâna a doua. Dar asta nu înseamnă că cele noi sunt fără probleme.

„La toate mașinile noi apar probleme pe zona de electronică. Pentru că acum partea mecanică este destul de bună, însă e mult mai multă tehnologie. Iar multe defecțiuni apar la soft-uri. Cel mai indicat e să ții mașina cât are ea garanție de la fabricant, apoi să o vinzi și să iei tot una nouă”, a mai spus mecanicul.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
15 Aug. 2026, 09:32
 // Categoria: Summit 2023 // Autor:  Daniela Baranovschi
15 Aug. 2026, 09:32 // Summit 2023 //  Daniela Baranovschi

Cinci cetățeni moldoveni au fost reținuți în Italia, fiind suspectați că au furat trei opere semnate de Paul Cézanne, Pierre-Auguste Renoir și Henri Matisse. Tablourile, evaluate la peste 9 milioane de euro, au fost recuperate după aproape cinci luni de la furt.

Potrivit agenției ANSA, operele au fost furate în noaptea de 22 spre 23 martie de la Fundația Magnani-Rocca din Mamiano di Traversetolo, în apropiere de Parma. Acestea au fost găsite de Carabinieri într-o locuință din Parma, în timpul unei percheziții.

Este vorba despre „Tasse et plat de cerises” de Cézanne, estimată la aproximativ 6 milioane de euro, „Les Poissons” de Renoir, evaluată la circa 3 milioane de euro, și „Odalisque sur la Terrasse” de Matisse, în valoare de aproximativ 20.000 de euro.

Potrivit anchetatorilor, nouă persoane de origine moldovenească sunt cercetate în acest caz, iar pentru cinci dintre ele a fost dispusă reținerea. Suspecții sunt cercetați pentru furt și asociere în scopul comiterii de infracțiuni.

Anchetatorii susțin că gruparea ar putea fi implicată în alte 14 furturi comise în provincia Parma și în zonele din apropiere. Ar fi fost vizate locuințe, localuri și companii. În cadrul anchetei au fost efectuate 15 percheziții și a fost identificată și o rețea de persoane care ar fi ajutat gruparea.

Cele trei tablouri au fost ascunse într-o cutie pentru televizor, în locuința unuia dintre suspecți. Anchetatorii au ajuns la grupare pornind inclusiv de la obiectele abandonate la locul furtului, printre care un extinctor și un mâner de târnăcop rupt.

Camerele de supraveghere au surprins momentul furtului. Doi bărbați cu fețele acoperite au intrat printr-o fereastră, au mers direct în sala în care erau expuse operele și le-au desprins de pe pereți. Tablourile au fost apoi transmise unui complice aflat în exterior. Întreaga operațiune a durat mai puțin de trei minute.

O a patra operă a lui Renoir, „Paysage de Cagnes”, a fost abandonată de hoți în timp ce fugeau.

Furtul a devenit public la o săptămână după ce s-a produs și a atras atenția internațională. Potrivit anchetatorilor, mediatizarea puternică ar fi făcut dificilă vânzarea unor opere atât de cunoscute, astfel că tablourile au rămas ascunse.

Reprezentanții Fundației Magnani-Rocca au salutat recuperarea operelor. Directorul științific Stefano Roffi a declarat că este o zi „cu adevărat fericită”, întrucât colecția fondatorului Luigi Magnani este din nou completă. Fundația găzduiește una dintre cele mai importante colecții private de artă din Italia.