Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

CEC o spune pe șleau: „Votul alegătorilor trebuie să fie unul conștient și liber”. Cui îi este adresat mesajul?

08 Oct. 2023, 16:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
08 Oct. 2023, 16:00 // Actualitate //  Realitatea.md

„Întreaga campanie electorală se va ghida de regula că votul alegătorilor trebuie să fie unul conștient și liber”, este mesajul transmis de Comisia Electorală Centrală (CEC), în prima zi a campaniei electorale pentru alegerile locale din 5 noiembrie 2023, concurenților electorali.

„Urmează o perioada de desfășurare a agitației electorale, în care fiecare concurent electoral va încerca să convingă alegătorii să-și exprime voturile pentru alegerea sa”, scrie CEC, într-un comunicat emis presei.

„O democrație veritabilă este fundamentată pe alegeri, iar alegerile locale generale reprezintă o manifestare directă a acesteia. Funcționarii electorali din cadrul Comisiei Electorale Centrale, consiliilor electorale de circumscripție, birourilor electorale ale secțiilor de votare își vor da toată străduința pentru ca alegerile să fie libere, corecte și incluzive. Însă, efortul organelor electorale nu va fi suficient, dacă concurenţii electorali vor manifesta un comportament contrar legii şi standardelor internaţionale în materie electorală.

Comisia Electorală Centrală vine cu un apel către concurenții electorali, inclusiv către reprezentații și persoanele de încredere ale acestora – să nu admită încălcări, să își mențină acțiunile de agitație electorală și discursul în limita cadrului legal și în corespundere cu valorile şi principiile democratice.

Competiția politică trebuie să se desfășoare fără interese ascunse și recurgerea la metode de obținere a suportului alegătorilor prin eludarea legii. Corectitudinea de care vor da dovadă concurenții electorali în alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023 va fi şi o exprimare a respectului pe care îl poartă alegătorilor, celorlalți concurenți electorali și societății în ansamblu. Întreaga campanie electorală se va ghida de regula că votul alegătorilor trebuie să fie unul conștient și liber”, informează CEC.

Totodată, Comisia Electorală Centrală vine cu un apel şi către cetățeni – „să semnaleze abuzurile subiecților implicați în alegeri şi încălcările normelor legale pe care le vor observa. Numai prin implicare vom reuşi să combatem orice tentativă de a compromite caracterul liber, corect și incluziv al alegerilor locale generale din data de 5 noiembrie 2023”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comisia face apel către instituţiile mass-media, dar şi către observatori să raporteze toate acțiunile care aduc atingere desfășurării unor alegeri democratice, astfel încât să poată fi prevenite sau combătute la timp şi eficient.

„Democrația contează, iar bazele democrației pot fi puse doar prin alegeri. De aceea, fiecare dintre noi trebuie să-şi aducă contribuția ca scrutinul din 5 noiembrie 2023 să fie unul  liber, corect și incluziv”, a conchis CEC.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 09:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
03 Nov. 2026, 09:10 // Slider //  Valentina Buza

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că cererile de acreditare a observatorilor la alegerile regionale din 15 noiembrie 2026 pot fi depuse până la 8 noiembrie inclusiv.

Acreditarea poate fi solicitată de asociațiile obștești și instituțiile de instruire și cercetare în domeniul electoral din Republica Moldova, autoritățile electorale din străinătate, organizațiile internaționale, guvernele statelor străine, organizațiile neguvernamentale din străinătate, precum și de experții internaționali în domeniul electoral.

Asociațiile obștești/organizațiile neguvernamentale din țară sau din străinătate pot solicita acreditarea observatorilor doar dacă în statutul lor sau în alte acte interne ale acestora se prevede desfășurarea misiunilor de observare a alegerilor și/sau realizarea activităților în domeniul apărării drepturilor omului sau a valorilor democratice, promovarea democrației participative și/sau intereselor unor categorii de cetățeni. Aceste entități trebuie să aibă un organ permanent de conducere, reprezentanți autorizați și mecanisme pentru comunicare cu aceștia.

În cadrul alegerilor regionale, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei acreditează observatorii naționali, iar Comisia Electorală Centrală acreditează observatorii internaționali și confirmă, la cerere, interpreții acestora.

Cererile de acreditare a observatorilor naționali se examinează în termen de cel mult 5 zile de la depunerea dosarului complet, iar a celor internaționali în termen de cel mult 10 zile, dar nu mai târziu de ziua precedentă zilei alegerilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Hotărârile de acreditare a observatorilor pot fi consultate pe pagina web oficială a Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, la rubrica „Ședințe”, compartimentul „Hotărâri” și pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale, la rubrica „Alegeri regionale din 15.11.2026″, compartimentul „Acreditarea observatorilor”.