Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Un autocar cu peste 80 de pasageri s-a răsturnat în România. Cinci persoane au fost rănite

10 Oct. 2023, 10:16
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
10 Oct. 2023, 10:16 // În Lume //  Realitatea.md

Un autocar cu peste 80 de pasageri s-a răsturnat, luni seara, în zona Hârşova din judeţul Constanţa, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Primele informaţii arătau că în autovehicul ar fi blocate cinci persoane. Echipajele de intervenţie au fost suplimentate, inclusiv cu unele din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, relatează Hotnews.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat că accidentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza exploziei unui cauciuc, iar cinci persoane sunt rănite şi vor fi duse la spital.

„La data de 9 octombrie, în jurul orei 21.00, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la fapul că, pe DN 2A, în apropierea oraşului Hârşova, s-a produs un accident rutier. Din primele informaţii reiese că accidentul ar fi fost cauzat de explozia cauciucului unui autocar care transporta aproximativ 80 de persoane. Şoferul ar fi pierdut controlul direcţiei, iar autocarul s-ar fi răsturnat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele etilotest şi drugtest, rezultatele fiind negative. Din informaţiile existente până în prezent, cinci persoane ar fi fost rănite şi transportate la spital”, au transmis poliţiştii.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!