Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Vladimir Zelenski, despre legea minorităților și „limba moldovenească”: Nu văd nici o problemă

11 Oct. 2023, 09:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
11 Oct. 2023, 09:45 // Societate //  Realitatea.md

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost întrebat, marţi, într-o întâlnire cu jurnaliştii români, dacă Ucraina este pregătită să recunoască faptul că nu există limba moldovenească, el afirmând că nu vede nicio problemă globală în această chestiune.

El a adăugat că această problemă nu este presantă pentru el, dar a precizat că guvernele vor găsi soluţii, deoarece „suntem de aceeaşi parte a baricadei”, scrie presa română.

„Sincer, dacă pot răspunde sincer, nu văd nicio problemă globală în asta. Nu văd nicio problemă cu acest lucru. Înţeleg. Unii oameni ar spune că Moldova este România. Pentru mine, această problemă nu e presantă. Guvernul nostru se va întâlni, într-o săptămână sau două, şi va lua o decizie referitor la răspunsul pentru această întrebare. Personal, înclin către decizia de a întări parteneriatul nostru şi de a rezolva astfel de probleme. Îmi pare rău că nu mă pot gândi mereu la toate problemele mici. Pentru o ţară în război asta nu e problemă, îmi pare rău. Dar oamenii se vor aduna, vor lua o decizie şi sunt sigur că vor găsi decizia corectă şi sunt sigur că toată lumea va fi fericită”, a afirmat Zelenski.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că i-a solicitat preşedintelui Ucrainei Volodimir Zelenski, în discuţia pe care au purtat-o marţi la Palatul Victoria, ca autorităţile ucrainene să recunoască, în cel mai scurt timp, inexistenţa aşa-numitei „limbi moldoveneşti”. Şeful Executivului i-a mai transmis preşedintelui ucrainean că ţara noastră susţine aderarea la UE a Ucrainei şi Republicii Moldova, până la finalul acestui an.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:59 // Societate //  Valentina Buza

UPDATE: 17:39 Ministerul Apărării vine cu precizări:Potrivit datelor disponibile, drona a părăsit spațiul aerian național. În urma reevaluării situației privind securitatea spațiului aerian național, la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

UPDATE: Potrivit ultimelor date, la ora 16:54, drona care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în proximitatea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

UPDATE: Ministerul Apărării anunță că la ora 16:52 a fost restricționat spațiul aerian și în Centru a țării.

ȘTIRE INIȚIALĂ: O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, sâmbătă, 31 octombrie. Aparatul de zbor a fost detectat inițial din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană. Ulterior, drona a fost identificată în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Potrivit Ministerului Apărării, incidentul a fost înregistrat la ora 16:24.

Din motive de securitate, la ora 16:46, autoritățile au restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării.

Ministerul Apărării a anunțat că monitorizează situația.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!