Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

COVID-19 continuă să ia vieți. Alți șapte moldoveni au murit din cauza complicațiilor

17 Oct. 2023, 14:21
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
17 Oct. 2023, 14:21 // Societate //  Realitatea.md

COVID-19 nu a dispărut! Acest lucru este reiterat de specialiștii din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), care de comun cu subdiviziunile teritoriale continuă supravegherea epidemiologică a infecției COVID-19 și monitorizarea circulației virusului SARS-CoV-2 la nivel teritorial și național.

Potrivit datelor, în ultima săptămână au fost înregistrate 559 cazuri de COVID-19, fiind o descreștere cu 11,3% comparativ cu săptămâna precedentă.

Din păcate însă, din cauza complicațiilor provocate de COVID, 7 moldoveni și-au pierdut viața.

În rândul copiilor de vârsta 0-14 ani s-au înregistrat 7,7% din numărul total de cazuri COVID-19.

Responsabilii spun că în această perioadă cazuri de gripă sezonieră nu au fost înregistrate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
04 Nov. 2026, 19:36 // Slider //  Vlada Ciorici

Uniunea Europeană ar putea încheia negocierile de aderare cu Muntenegru până la finalul acestui an și ar putea semna tratatul cu această țară în iunie 2027, a anunțat miercuri Comisia Europeană, transmite Reuters. Tratatul de aderare ar trebui apoi ratificat de toate cele 27 de state membre actuale, ceea ar putea permite ca aderarea efectivă a Muntenegrului să aibă loc în 2028.

“Pentru prima dată din 2011, când UE a încheiat negocierile de aderare cu Croația, UE se află în situația de a încheia, în curând, negocierile de aderare cu o altă țară candidată: Muntenegru”, a precizat executivul UE în raportul său anual privind politica de extindere.

“Acest lucru este o dovadă a eforturilor susținute ale Muntenegrului de a avansa pe calea europeană și de a implementa reformele necesare pentru a transforma aderarea la UE în realitate”, s-a mai menționat în document, adăugându-se că “se consideră că negocierile de aderare ar putea fi, în mod realist, încheiate până la sfârșitul anului 2026”.

Muntenegrul, o țară cu o populație de doar 630.000 de locuitori, își propune să devină al 28-lea membru al UE în 2028. Aderarea la blocul comunitar presupune ratificarea tratatului de aderare de către toate cele 27 de state membre actuale, potrivit sursei citate.

“În săptămânile și lunile următoare, va fi esențial ca Muntenegrul să își mențină atenția asupra finalizării pregătirilor pentru aderarea la UE, să continue reformele adoptate și să asigure un sprijin constant din partea tuturor partidelor politice pentru parcursul său european”, a mai subliniat Comisia Europeană.

Uniunea Europeană consideră Muntenegrul drept țara candidată cea mai apropiată de aderare, în timp ce Albania, Ucraina și Republica Moldova sunt, de asemenea, considerate a se afla în fruntea listei pentru aderare.

În evaluarea progreselor Albaniei, Comisia Europeană a declarat că “este nevoie de cooperare între partide și de un dialog incluziv și constructiv în Parlament și cu societatea civilă pentru a avansa în privința reformelor esențiale pentru UE, în special în contextul celor mai ample proteste de la tranziția democratică a țării”.

“Albania trebuie să continue să adopte reforme esențiale pentru a îndeplini criteriile necesare încheierii negocierilor în toate capitolele.

Acest lucru este important pentru ca Albania să își atingă obiectivul ambițios, dar realizabil, de a încheia negocierile până la sfârșitul anului 2027″, a adăugat Comisia, au mai notat jurnaliștii de la Reuters.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!