Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Moldindconbank susține sportivii de performanță și invită la Campionatul European Master la Pentatlon Modern

20 Oct. 2023, 14:09
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea MD
20 Oct. 2023, 14:09 // Life //  Realitatea MD

Amatorii sportului sunt așteptați, în perioada 20-22 octombrie 2023, la Campionatul European Master la Pentatlon Modern, organizat pentru prima dată la Chișinău.

Evenimentul sportiv se desfășoară cu susținerea Moldindconbank, Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Federației Internaționale, Federației Europene și Federației Naționale de Pentatlon Modern.

Alexander Picker, Președintele Comitetului de Conducere al Moldindconbank:

„Moldindconbank este un susținător al sportului și modului activ de viață. De aceea suntem mândri că am devenit parteneri în organizarea Campionatului European Master la Pentatlon Modern, desfășurat în Republica Moldova. Dorim mult succes sportivilor moldoveni, suntem convinși că nu o singură dată vor urca pe podium, iar imnul țării va răsuna de nenumărate ori la competiție”.

Peste 50 de sportivi din Spania, Grecia, Turcia, Portugalia, Franța, Cehia, Ucraina, Republica Sud-Africană, Marea Britanie și Republica Moldova vor lupta pentru medalii la 5 probe sportive: natație, alergare, tir cu pistolul, hipism şi scrima.

Vino și tu să susții sportivii noștri de performanță! Probele de înot și tir cu laser se vor desfășura în incinta Complexului multifuncțional ”ARENA Chișinău”, iar proba de hipism – pe terenul școlii republicane de hipism și pentatlon modern.

Moldindconbank – mereu alături!

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 21:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 21:25 // Slider //  Ana Panaguța

Alertă de vreme rea în Europa. Un ciclon mediteranean afectează grav sudul și sud-estul continentului, precum și zona Mării Negre. Ploile torențiale au provocat inundații în Bulgaria și Grecia, iar în Italia vântul puternic a pus la pământ mai mulți copaci. Meteorologii au emis avertizări de ploi torențiale și vijelii, scrie tvrinfo.ro.

În insula grecească Rodos, ploile abundente au transformat străzile în râuri. Cele mai mari pagube au fost raportate în Archangelos, un sat de pe coasta de est a insulei.

În Bulgaria, mai multe clădiri, drumuri și pasaje subterane din orașul de coastă Varna au fost inundate. După ce Agenția Bulgară de Meteorologie a anunțat din nou ploi abundente pentru astăzi, Ministerul Educației de la Sofia a suspendat cursurile școlare.

În sudul și centrul Italiei, vremea s-a înrăutățit din cauza unui vortex ciclonic care a adus ploi abundente, ninsori la cote joase și furtuni. Cele mai afectate regiuni sunt Pulia și Bazilicata, unde a fost emis cod portocaliu de alertă meteo.

Ploile abundente și furtunile au provocat pagube în Abruzzo, Molise, Puglia, Calabria și Campania. În Calabria, o regiune care încă se luptă cu urmările ciclonului din ianuarie anul trecut, fiecare ploaie torențială intensă readuce un sentiment de frică.

Viteza vântului a depășit, în unele regiuni, 100 de kilometri pe oră, smulgând acoperișurile caselor și instalațiile fotovoltaice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!