Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Armata israeliană a prezentat armele capturate de la Hamas: Unele dintre ele provin din Coreea de Nord și Iran

27 Oct. 2023, 13:03
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
27 Oct. 2023, 13:03 // În Lume //  Realitatea.md

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au prezentat joi în faţa unor jurnalişti armele capturate de la comandouri ale Hamas după atacul din 7 octombrie. Unele dintre aceste arme ar fi fost furnizate de Coreea de Nord şi Iran.

În timpul unei vizite la un complex militar ce nu poate fi dezvăluit, IDF a arătat presei un arsenal de câteva zeci de arme care au fost confiscate la locurile atacurilor comise de membri ai mişcării islamiste palestiniene. Este vorba de mine, lansatoare de rachete, obuze şi drone fabricate artizanal, informează AFP.

„Cred că între 5% şi 10% dintre armele de aici au fost fabricate în Iran și 10% (sunt) nord-coreene, iar restul a fost fabricat în Fâşia Gaza”, a afirmat un reprezentant al IDF.

Inedit prin violenţa şi amploarea sa după înfiinţarea statului Israel, în 1948, atacul Hamas din 7 octombrie s-a soldat cu cel puţin 1.400 de morţi, majoritatea civili. De asemenea, 224 de persoane au fost răpite şi luate ostatice de Hamas în Fâşia Gaza.

Declanşate imediat ca represalii, bombardamentele asupra Fâşiei Gaza s-au soldat până acum cu peste 7.000 de morți.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 18:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 18:32 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele parlamentului iranian a cerut duminică, 25 octombrie, populației să diminueze consumul de gaze cu 10%, pe măsură ce se apropie iarna, pentru a reduce tensiunile asupra aprovizionării în timpul sezonului rece, relatează Agerpres.

Iranul se confruntă de mult timp cu o penurie de gaze naturale, esențiale pentru încălzire, exacerbată de războiul declanșat la sfârșitul lunii februarie de un atac israeliano-american.

„Pentru a trece peste iarna care se apropie, o mobilizare națională este esențială (…) pentru a reduce consumul de gaze cu cel puțin 10%”, a declarat Mohammad Bagher Ghalibaf într-un video difuzat de media locale.

Temperaturile scad adesea sub zero grade Celsius în Iran în timpul iernii, în special în nordul țării.

„Oricine economisește combustibil, indiferent de cantitate, va primi imediat suma corespunzătoare în contul său bancar”, a mai dat asigurări Ghalibaf.

După începerea războiului, instalațiile de gaze, în special în sudul țării, au fost ținta atacurilor aeriene americane care au scos din funcțiune rafinăriile, conform guvernului.

La începutul lunii octombrie, prim-vicepreședintele Iranului, Mohammad Reza Aref, a indicat că guvernul anticipează un deficit zilnic de gaze de 100 până la 250 de milioane de metri cubi în timpul sezonului rece, din cauza pagubelor provocate de război, conform agenției oficiale de știri IRNA.

Un armistițiu din aprilie a pus capăt la aproape 40 de zile de bombardamente intense, iar în iunie s-a semnat un memorandum de înțelegere care viza încheierea definitivă a conflictului, dar acesta s-a prăbușit în iulie.

Negocierile sunt în impas de atunci.

Deși atacurile au încetat practic în ultimele săptămâni, conflictul este acum centrat în jurul Strâmtorii strategice Ormuz, pe care Iranul susține că o controlează.

Statele Unite, care au impus o blocadă asupra porturilor iraniene, spun că vor să crească presiunea economică asupra Iranului, care este deja supus sancțiunilor internaționale de decenii.