Mandatul consilierilor, care au activat în perioada 2019 – 2023, în Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a ajuns la final. Marți, 21 noiembrie, a avut loc ultima ședință, la care a participat și primarul reales, Ion Ceban.
Ceban spune că le-a mulțumit pentru anii de activitate.
„La întrunire le-am mulțumit din suflet pentru acești patru ani dedicați în folosul cetățenilor din municipiul Chișinău. Au fost ani diferiți, au fost ani cu dispute, dezbateri, important este, însă, că locuitorii orașului văd acele schimbări pe care le-am realizat împreună cu consilierii municipali și ele au fost foarte multe. Fiecare dintre membrii CMC a contribuit în felul său pentru aceste schimbări. Le-am dorit multă sănătate și succes în tot ceea ce vor face mai departe. Cu unii dintre consilieri, care se vor regăsi în viitoarea legislatură, ne vom revedea în sala CMC, cu alții sper să ne auzim de bine în alte circumstanțe. Le-am dorit tuturor colegilor din CMC bunăstare în familie, succese la locul de muncă și să realizeze în continuare acele proiecte pe care și le-au propus atât pe plan personal, cât și pentru comunitate”, a scris Ceban pe Facebook.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Menționăm că, în noul mandat al CMC, Mișcarea Alternativă Națională (MAN) și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) vor avea cei mai mulți consilieri
MAN a obținut 33,1 la sută din mandate în CMC, iar PAS – 32,8 la sută. Aceștia sunt urmați de Partidul Socialiștilor cu 9,6%, Partidul Comuniștilor – 4,4%, Partidul Renaștere – 2,6%, Platforma DA – 2,5%, Partidul Nostru – 1,7 la sută.
Consiliul Municipal Chișinău este format din 51 de consilieri și reprezintă autoritatea deliberativă a municipiului, în timp ce primarul reprezintă autoritatea executivă. Este convocat o dată pe lună, iar dacă ordinea de zi o impune, este convocat în ședință extraordinară.

