Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Ucraina a început să importe curent electric. România, printre țările care o ajută cu electricitate

23 Nov. 2023, 17:28
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
23 Nov. 2023, 17:28 // Economie //  Elena Putregai

Operatorul reţelei naționale de electricitate din Ucraina, Ukrenergo, a anunţat joi, 23 noiembrie curent, că reţeaua se află într-o situaţie „dificilă”, fiind serios afectată de bombardamentele ruseşti, ceea ce a adus Ucraina în situaţia în care trebuie să importe electricitate. „Astăzi, consumul de electricitate continuă să crească, iar sistemul energetic este în deficit”, a informat Ukrenergo pe într-o postare pe rețelele sociale.

Miercuri, Ucraina a fost nevoită să recurgă la „asistenţă de urgenţă” din partea a trei ţări vecine: România, Slovacia şi Polonia, a mai precizat Ukrenergo.

„Situaţia rămâne dificilă” în cursul zilei de joi, cu un deficit continuu de electricitate, a transmis Ukrenergo, adăugând că „reparaţiile sunt în curs de desfăşurare în mai multe grupuri de centrale termice”.

Deficitul de energie este generat de creşterea consumului, din cauza vremii reci, ceea ce a provocat o sarcină suplimentară asupra centralelor electrice, a explicat operatorul naţional ucrainean.

Preşedintele ucrainean, Volodimr Zelenski, a declarat la începutul lunii octombrie că Rusia va încerca să „distrugă” sistemul de electricitate al ţării sale în această iarnă. Pentru a contracara această ameninţare, Kievul le cere aliaţilor săi occidentali noi sisteme de apărare aeriană. Miercuri seara, Zelenski a anunţat crearea unei „coaliţii pentru dezvoltarea apărării antiaeriene” a Ucrainei, principalii contributori urmând să fie Franţa şi Germania. „Încă nu se poate face public totul, dar scutul aerian ucrainean este întărit literalmente în fiecare lună”, a spus Zelenski.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 07:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
05 Nov. 2026, 07:52 // Slider //  Valentina Buza

Un cadru medical britanic a fost testat pozitiv pentru virusul Ebola în Republica Democratică Congo, epicentrul epidemiei din 2026. Acesta este primul caz din epidemia actuală care implică un cetățean din Regatul Unit, relatează publicaţia The Independent. Pacientul, care se afla în țară pentru a sprijini eforturile de răspuns umanitar, este în stare stabilă și va fi transportat înapoi în UK, unde va primi tratament de specialitate.

Reuters a consultat un document oficial din care reiese că cetățeanul britanic, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, este evacuat medical din Congo în Regatul Unit pentru a beneficia de tratament de specialitate. După ce va fi coborât din avionul cu care se va întoarce în UK, pacientul va fi transportat cu o ambulanță specializată la o unitate medicală pentru tratarea bolilor infecțioase cu risc ridicat.

Pacientul se află într-o stare stabilă și este așteptat să ajungă în Regatul Unit miercuri sau joi, au mai notat jurnaliştii de la The Independent.

Acesta este primul caz confirmat în care un cetățean britanic a contractat Ebola în timpul celui mai recent focar al acestui virus rar, dar mortal, din Republica Democrată Congo, care a provocat până acum peste 5.000 de decese.

Anterior, un purtător de cuvânt al guvernului britanic a declarat că există „proceduri bine stabilite pentru gestionarea unor astfel de cazuri” și că riscul pentru populație rămâne scăzut.

Pacientul fusese trimis în Congo de o organizație umanitară pentru a sprijini eforturile de combatere a focarului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În octombrie, Elveția a evacuat din Nigeria un pacient infectat cu Ebola pentru a-i oferi tratament, iar în iunie, Franța a raportat primul caz confirmat asociat focarului din Congo, la un medic care se întorcea dintr-o misiune umanitară.

Documentul consultat de Reuters citează autoritățile britanice, care au declarat că nu se așteaptă ca acest caz să aibă un impact semnificativ asupra sănătății publice în Marea Britanie și nici să provoace perturbări ale traficului internațional de călători sau ale comerțului.