Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Ministrul Agriculturii despre relațiile economice cu România: Este partenerul numărul 1 al Republicii Moldova

29 Nov. 2023, 22:59
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
29 Nov. 2023, 22:59 // Actualitate //  Ursu Ana

Relația economică cu România este într-o continuă evoluție, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, scrie TVR Moldova. Oficialul a mai precizat că România este partenerul numărul 1 al Republica Moldova în ceea ce privește cooperarea între ministerele de resort.

„România este de departe partenerul nr, 1 al R. Moldova, e și absolut natural, avem vecinătatea geografică, avem aceleași gusturi la producție, suntem un popor la urma urmei. Și practic lucrurile acestea se reflectă în atitudine, în abordări. Ultima dată când am transmis o raportare pe cantitățile produse din cereale și relația economică pe exporturile de cereale, ministrului Florin-Ionuț Barbă, 43% din exporturile de cereale în România care au fost făcute de agricultorii mici care au produs până la 1000-1500 tone cereale. Noi vorbim despre agricultori din Florești, zona Bălțiului, care au mers în România, în Botoșani și au găsit o fermă și au făcut un contract cu un fermier din România care are animale și duce grâul pentru hrana animală. Sunt niște relații incredibile și din punct de vedere al susționalității sunt cele mai bune care pot fi în general. Românii despre ambele maluri încep să-și formeze, eu numesc asta o emoție, adică au făcut o afacere, au lucrat. Cred că era lipsă de această emoție pentru că la nivel de guvernări au mai fost relații bune în diferite perioade. Evident că noi suntem prezenți și în lanțurile comerciale”, a declarat Vladimir Bolea în platoul TVR Moldova.

De asemena, oficialul a mai menționat că Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va prelua bunele practici din domeniu de la colegii din România, în ceea ce privește corelarea legislației R. Moldova cu cea a Uniunii Europene pentru a corespunde standartelor pentru integrarea R. Moldova în blocul comunitar european.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 10:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 10:45 // Societate //  Daniela Baranovschi

Mai multe târguri cu produse autohtone vor fi organizate în acest weekend, 7–8 noiembrie, în sectoarele Capitalei. Vizitatorii vor putea găsi fructe și legume de sezon, produse apicole, mărfuri alimentare și nealimentare, dar și obiecte realizate de meșteri populari. Evenimentele au drept scop susținerea producătorilor locali, anunță Primăria Chișinău.

În sectorul Botanica, pe bulevardul Dacia 26, la intersecție cu bulevardul Traian, va avea loc Târgul cu Tradiții, organizat în perioada 6–8 noiembrie.

În sectorul Buiucani, sâmbătă, 7 noiembrie, producătorii locali vor participa la târgul „EcoLocal”, organizat în apropierea centrului Kentford, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 202. În același sector, pe 7 și 8 noiembrie, în apropierea cinematografului Patria Loteanu, va fi organizat târgul meșterilor populari și producătorilor autohtoni „Yard Sale”.

Tot în perioada 6–8 noiembrie, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” va avea loc un târg cu miere și produse apicole. În Parcul „Alunelul”, pe 7 și 8 noiembrie, vizitatorii vor putea merge la târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”.

În sectorul Centru, pe strada Mitropolit Varlaam, între străzile Armenească și Tighina, continuă iarmarocul „Brumar”, unde sunt comercializate fructe, legume de sezon, material săditor și semințe. Acesta va fi deschis până pe 15 noiembrie. Până la aceeași dată va funcționa și iarmarocul „Toamna Argintie”, de pe strada Cărbunari 9, cu fructe și legume de sezon.

În sectorul Rîșcani, duminică, 8 noiembrie, în scuarul „Mezon”, de pe bulevardul Moscova 21, va fi organizat târgul „Mami & Co Fair”.

Primăria îndeamnă locuitorii Capitalei să viziteze târgurile și să susțină producătorii autohtoni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!