Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Taximetrist – condamnat la 15 ani de închisoare. Transporta adolescente care prestau servicii sexuale

12 Dec. 2023, 09:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
12 Dec. 2023, 09:19 // Societate //  Realitatea.md

Un taximetrist a fost condamnat la 15 ani închisoare, pentru trafic de copii, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Mai exact, procurorii PCCOCS l-au trimis pe acesta pe banca acuzaților pentru serviciile de transportare, în Chișinău, a patru adolescente care prestau servicii sexuale, sub patronajul ilegal al fiului său, în perioada septembrie-decembrie 2021.

„În aprilie 2022, procurorii anunțaseră și despre condamnarea fiului care atunci avea vârsta de 21 de ani la 12 ani închisoare. Spre deosebire de tată, fiul și-a recunoscut vinovăția pentru organizarea prestării serviciilor sexuale de către cinci adolescente cu vârste între 16 și 17 ani originare din sau domiciliate în Chișinău, Căușeni, Ștefan-Vodă și Ungheni”, se arată în nota informativă.

Acuzatorii spun că majoritatea adolescentelor făceau parte din familii incomplete, cu nevoi financiare, fără supraveghere părintească (o adolescentă locuia anterior într-un Centru de Plasament), iar una din ele a și fost exmatriculată din școală, din cauza absențelor nemotivate.

„Din serviciile sexuale prestate clienților acestora le revenea 50% din venit, iar din această sumă, acestea îi achitau taximetristului inculpat și 100 lei per călătorie”, precizează PCCOCS.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!