Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

Tesla suspendă producţia de mașini electrice în Germania. Care este motivul

12 Ian. 2024, 16:08
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
12 Ian. 2024, 16:08 // În Lume //  Realitatea.md

Tesla va suspenda timp de două săptămâni cea mai mare parte a activităţilor de producţie de la uzina sa din Germania, în apropierea Berlinului, din cauza perturbărilor de aprovizionare provocate de atacurile din Marea Roşie. Tesla a precizat că măsura vizează perioada 29 ianuarie 2023 – 11 februarie 2024.

„Conflictele armate din Marea Roşie şi modificările asociate ale rutelor de transport între Europa şi Asia via Capul Bunei Speranţe au un impact şi asupra producţiei la uzina de la Gruenheide. Perioadele considerabil mai lungi de transport creează un decalaj în lanţurile de aprovizionare”, a informat Tesla.

Analiştii se aşteaptă ca şi alţi producători de automobile să sufere de pe urma consecinţelor create de conflictul din Marea Roşie.

„Bazându-se prea mult pe componente cheie din Asia, în special din China, a fost un posibil punct slab în lanţurile de aprovizionare ale oricărui constructor auto. Tesla se bazează puternic pe China pentru componente de baterii, care trebuie transportate în Europa prin Marea Roşie. Nu putem crede că ei sunt singurii în această situaţie, ci doar primii care confirmă oficial”, spune Sam Fiorani, vicepreşedinte la firma de analiză AutoForecast Solutions.

Atacurile houthi asupra navelor din Marea Roşie au forţat marile companii de shipping să evite Canalul Suez, cea mai rapidă rută maritimă între Asia şi Europa, pe unde trece aproximativ 12% din traficul maritim mondial. Giganţii shipping-ului Maersk şi Hapag-Lloyd au decis să îşi trimită navele pe rute mai lungi, şi mai scumpe, în jurul Capul Bunei Speranţe. Această rută adaugă 10 zile la durata unei călătorii între Asia şi Nordul Europei, precum şi un milion de dolari în plus la consumul de carburant.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Atacurile repetate ale rebelilor houthi asupra transporturilor din Marea Roșie au atras răspunsul SUA, al Marii Britanii și al altor țări, care joi noapte au declanșat un bombardament coordonat asupra a zeci de ținte houthi din Yemen.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
03 Oct. 2026, 13:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2026, 13:00 // Slider //  Realitatea.md

De Ziua Națională a Vinului, iubitorii de vin pot alege nu doar degustările din Piața Marii Adunări Naționale, ci și tururi ghidate sau experiențe direct la vinării. În program sunt incluse atât plimbări prin festival, cât și excursii cu degustări, bucate tradiționale și muzică.

În PMAN, Wine of Moldova organizează tururi ghidate sâmbătă, 3 octombrie, între 14:00 și 16:30, și duminică, 4 octombrie, între 13:00 și 16:00. Un tur pornește la fiecare 30 de minute, costă 100 de lei de persoană, iar numărul de locuri este limitat. Biletele pot fi procurate de la punctele Info Point.

Pentru cei care vor să meargă direct la vinării, oferta este mai variată.

La Doina Vin, în satul Răzeni, raionul Ialoveni, tururile sunt organizate zilnic, de la ora 10:00, cu rezervare prealabilă. Varianta standard costă 600 de lei și include degustarea a trei vinuri și un prânz tradițional moldovenesc. Pachetul premium, de 1.000 de lei, include cinci vinuri, prânz tradițional și două sticle de vin cadou. Tururile sunt disponibile în română, rusă și engleză.

La Kislov, în Bender, experiențele vinicole sunt disponibile până pe 4 octombrie, cu rezervare prealabilă. Programul include un tur prin vie și zona de producție, povestea familiei, degustare și gustări gastronomice. Prețul pentru un adult este de 260 de lei.

O experiență mai amplă este pregătită la Château Cojușna, la aproximativ 15 minute de Chișinău. Pe 3 și 4 octombrie, tururile ghidate prin beciuri vor porni din oră în oră, între 11:00 și 17:00, iar transportul tur-retur din centrul Capitalei este inclus. Biletul pentru un adult costă 700 de lei, iar pentru copii și adolescenți – 350 de lei. Copiii de până la 10 ani au acces gratuit. Programul include turul beciurilor, degustarea a șase vinuri, gustări, masterclass-uri de olărit și de înfundare a butoaielor, concursuri, tombolă, must proaspăt și muzică live. Sâmbătă vor evolua ansamblul „Ștefan Vodă” și AKORD, iar duminică – Lia Taburcean și Valentin Uzun.

La Cricova Winery, tururile din 3 și 4 octombrie încep de la ora 10:00, ultima intrare fiind la 18:00. Transportul Chișinău–Cricova–Chișinău este inclus. Un bilet pentru adulți costă 590 de lei, iar pentru copiii între 2 și 12 ani – 200 de lei. Pachetul include tur ghidat, degustare de must, patru vinuri premium și gustări. După tur, atmosfera continuă pe platou, cu bucate tradiționale pregătite pe foc, zone de relaxare și muzică.

La Epicrama Winery, în Stăuceni, accesul la evenimentele din 3 și 4 octombrie este gratuit. Vizitatorii vor putea descoperi povestea vinurilor casei, într-un program destinat inclusiv familiilor și grupurilor de prieteni, cu muzică asigurată de un DJ.

Iar pentru cei care vor să ajungă până în sudul țării, Vinuri de Comrat propune turul „Drumul Vinului”, cu degustarea a cinci vinuri și program festiv. Transportul Chișinău–Comrat–Chișinău este inclus, iar biletul pentru un adult costă 420 de lei.

Astfel, pe lângă programul din centrul Capitalei, Ziua Națională a Vinului oferă în acest an posibilitatea de a descoperi vinăriile direct la ele acasă, prin tururi care combină degustările cu gastronomia, tradițiile și muzica.