Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0.2021%
  • USD
    17.0881
    -0.5676%
  • RUB
    0.2050
    1.3171%
  • RON
    3.8050
    0.0841%
  • UAH
    0.3831
    -0.3393%

Toate știrile

21 august 2026

AUDIO Un angajat al INI, reținut de CNA și procurorii PA. Ar fi cerut mită pentru a nu documenta două ilegalități

18 Ian. 2024, 11:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Ian. 2024, 11:40 // Actualitate //  Realitatea.md

Un ofițer al Inspectoratului Național de Investigații (INI), din cadrul Inspectoratului General al Poliției, a fost reținut în această-dimineață de CNA și procurorii PA într-un dosar de corupere pasivă. Potrivit CNA, polițistul, împreună cu un coleg de-al său din cadrul INI, ar fi acceptat şi primit 27 000 de lei de la un bărbat pentru a nu documenta comerțul neautorizat realizat de un grup de persoane și tot în aceeași zi, ar fi primit de la același bărbat încă 750 de euro pentru a nu întreprinde acțiuni pe marginea unui alt caz de comerț neautorizat.

„În vederea bunei desfășurări a urmăririi penale, identificarea tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunii și acumularea materialului probator pentru cauza penală, astăzi CNA a efectuat percheziții la domiciliile celor doi polițiști și într-un automobil. În urma acțiunilor de urmărire penală, unul dintre polițiști a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. La moment, se desfășoară și alte acțiuni pentru examinarea obiectivă și sub toate aspectele a cazului, sub conducerea procesuală a Procuraturii Anticorupție”, informează CNA.

Amintim că persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

21 Aug. 2026, 12:47
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
21 Aug. 2026, 12:47 // Societate //  Cătălina Boico

În acest weekend, 22 și 23 august 2026, se va desfășura Campionatul European de rugby pe plajă, una dintre cele mai importante competiții continentale ale acestei discipline. Evenimentul va fi găzduit de Orange Arena din Chișinău, unde, timp de două zile, opt echipe masculine și opt feminine vor lupta pentru titlurile europene.

Naționalele masculine și feminine ale Republicii Moldova vor debuta în competiție pe 22 august, împotriva reprezentativelor Greciei. Selecționata feminină va intra în concurs la ora 12:00, iar cea masculină la ora 13:30. Totodată, în competiția masculină, reprezentativa Republicii Moldova va mai duela cu echipele Bulgariei, Ucrainei, Belgiei, Ciprului, Lituaniei și Olandei.

La feminin, adversarele tricolorelor vor fi reprezentativele Estoniei, Bulgariei, Olandei, Ucrainei, Lituaniei și Poloniei.

Ceremonia oficială de deschidere este programată pentru 22 august, ora 17:00, iar festivitatea de premiere va avea loc pe 23 august, la ora 21:00.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, la ediția precedentă, desfășurată de asemenea în Republica Moldova, echipa masculină a obținut medaliile de argint, iar selecționata feminină a cucerit medaliile de bronz. Organizarea Campionatului European de rugby pe plajă în Republica Moldova este posibilă datorită sprijinului financiar oferit de Ministerul Educației și Cercetării.