Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

13 septembrie 2026

Avocatul Poporului, îngrijorat de incidentul la ședința CMC: Drepturile persoanelor cu dizabilități – să fie respectate

09 Feb. 2024, 17:51
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
09 Feb. 2024, 17:51 // Societate //  Elena Putregai

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, își exprimă îngrijorarea față de incidentul survenit în cadrul ședinței Consiliului municipal Chișinău din data de 8 februarie 2024 și îndeamnă consilierii Consiliului municipal Chișinău (CMC), reprezentanți ai diferitelor forțe politice și beneficiarii serviciului „Asistență personală” la un dialog civilizat și respectuos în rezolvarea problemelor legate de serviciul social „Asistența personală” în municipiul Chișinău.

BĂTAIE DE JOC! Persoană cu nevoi speciale, adusă la CMC și lăsată să se târască, cât consilierii strigă în gura mare

Avocatul Poporului subliniază importanța păstrării calmului și a respectului reciproc în procesul de soluționare a problemelor sociale. El îndeamnă la expunerea opiniei fără a recurge la intimidare sau încălcarea demnității umane, în conformitate cu principiile democratice și statul de drept.

Ceslav Panico îndeamnă persoanele implicate în  proces să demonstreze respect și toleranță față de orice ființă umană, indiferent de diferențele dintre ei, fie acestea țin de viziuni politice sau/și de altă natură. Constituția Republicii Moldova garantează drepturile la libera exprimare a opiniilor și la participarea la procesul  decizional pentru toate persoanele, dar implicarea persoanelor în aceste procese trebuie să fie voluntară și cu păstrarea demnității umane. Aceste drepturi sunt, de asemnea, stabilite în Pactul internațional privind drepturile civile și politice, la care Republica Moldova este parte.

Ombudsmanul notează importanța unui dialogul civilizat, în care intimidările sunt excluse, deoarece acesta este esențial  pentru a asigura  un schimb liber de idei și opinii. Un astfel de dialog este o garanție pentru respectarea principiilor democratice și a statului de drept. Prin promovarea unui mediu în care toți participanții se simt liberi să-și exprime opiniile fără teama de repercusiuni sau intimidare, se creează premisele pentru o societate în care diversitatea de opinii este valorizată și în care procesele decizionale sunt mai transparente și mai legitime.

Potrivit Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, care stabilește obligațiile autorităților statului în ceea ce privește persoanele cu dizabilități, autoritățile  sunt obligate să promoveze, să protejeze și să asigure exercitarea deplină și în condiții de egalitate a tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului pentru toate persoanele cu dizabilități și de a promova respectul pentru demnitatea lor intrinsecă.

În acest sens, Ombudsmanul menționează că dreptul la participarea activă și deplină a persoanelor cu dizabilități în viața socială și în chestiunile care le afectează este garantat de Constituție și de normele internaționale în domeniu. De asemenea, îndeamnă factorii de decizie să nu creeze obstacole care ar putea să împiedice accesul persoanelor cu dizabilități la informații, transparență în procesul decizional și la consultarea opiniei și necesităților acestora. Totodată, Avocatul Poporului subliniază că drepturile persoanelor cu dizabilități trebuie să fie respectate și protejate în soluționarea și consultarea problemelor cu care se confruntă, fără a fi utilizate drept factor de sensibilizare sau manipulare.

Reamintim că problema cu care se confruntă beneficiarii serviciului social „Asistență personală” se află în atenția Ombudmsanilor, care la data de 31 ianuarie 2024, în urma declanșării sesizării din oficiu au expediat Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău și Comisiei Situații Excepționale a Republicii Moldova un Aviz ce include constatările și recomandările lor. Scopul recomandărilor este de a repune dreptul la asistență și protecție socială, precum și dreptul la muncă al tuturor persoanelor afectate. De asemenea, se subliniază importanța  respectării principiului interesului superior al copilului și a dreptului la viață, supraviețuire și dezvoltare.

În prezent, Avocații Poporului sunt în așteptarea reacțiilor instituțiilor vizate cu privire la acțiunile întreprinse pentru a repune drepturile acestei categorii de persoane vulnerabile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
12 Sept. 2026, 20:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
12 Sept. 2026, 20:45 // Societate //  Realitatea.md

Gheorghe Ionaș, fratele deputatului PAS Ilie Ionaș, a murit sâmbătă, 12 septembrie. Gheorghe Ionaș era director al unei companii de construcții.

Vestea a fost anunțată de fratele său, deputatul Ilie Ionaș, care a publicat un mesaj emoționant, însoțit de fotografii alături de Gheorghe. „Zbor lin spre ceruri, Gheorghe. Ai grijă de tata acolo sus”, a scris Ilie Ionaș.

Ulterior, și compania pe care o administra Gheorghe, a transmis un mesaj de condoleanțe:

„Cu profundă tristețe, echipa IMIX GROUP își exprimă sincerele condoleanțe în legătură cu trecerea în neființă a domnului director Gheorghe Ionaș. Plecarea sa lasă în urmă nu doar un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut, ci și o pierdere pentru întreaga echipă alături de care a muncit și a construit”, a transmis compania.